Video&Foto Un autocar cu 33 de oameni s-a răsturnat într-un șanț. Nouă persoane duse la spital

Data actualizării: Data publicării:
autocar rasturnat in sant, masini de interbentie
Autocarul avea 33 de oameni la bord, nimeni nu a suferit răni grave. Foto: ISU Arad

Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat sâmbătă seară, la ieşirea din satul Cuied, anunţă ISU Arad. Autoritățile au activat Planul roşu de intervenţie. Nouă persoane au fost duse la spital, toate în stare de conștiență.

ACTUALIZARE 22.00 Nouă persoane din cele 33 aflate în autocar au fost transportate la spital, având răni care nu le pun în pericol viaţa.

Majoritatea celorlalţi pasageri sunt transportaţi la Primăria Buteni, pentru a aştepta altă variantă de a-şi continua drumul.

„Toate cele 33 de persoane aflate în autocar s-au evacuat. În urma evaluării medicale de la faţa locului, nouă victime au fost transportate la spital, conştiente şi cooperante. Trei persoane s-au deplasat către domiciliu cu mijloace proprii, iar restul persoanelor sunt transportate la Primăria Buteni într-o sală de şedinţe”, a transmis ISU.

De asemenea, Planul roşu de intervenţie a fost ridicat.

Potrivit ISU Arad, apelul la 112 s-a făcut la ora 18.49, după accidentul care s-a produs la ieşirea din localitatea Buteni către localitatea Cuied (DJ 792C), unde autocarul s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului.

Știrea inițială

Accidentul în urma căruia autocarul s-a răsturnat pe partea stângă, într-un șanț adânc de un metru, a avut loc în jurul orei 19.00, potrivit ISU Arad.

În autocar se aflau 32 de pasageri și șoferul.

Echipajele sosite la fața locului au transportat la spital șapte „victime sunt conștiente și cooperante”.

Șoferul a fost testat pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ, mai precizează sursa citată.

La faţa locului intervin forţe şi mijloace ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş al judeţului Arad cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime, un echipaj SMURD TIM, 10 SMURD B2, cu sprijin de la SAJ (o ambulanţă C şi 9 ambulanţe tip B).

De asemenea, din ordinul IGSU, ISU Timiş a dislocat 3 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi 3 echipaje de prim ajutor tip B.

accident 2
Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție. Foto: ISU Arad
accident 3
Autocarul a căzut într-un șanț de 1 metru adâncime. Foto: ISU Arad

Editor : izabela.zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri