Costel Alexe: Orice cantitate de lemn tăiată din pădurile României va fi considerată infracțiune. Am depus un proiect în acest sens

ILFOV - COSTEL ALEXE - PEPINIERA COZIENI - 20 FEB 2020
Foto: INQUAM Photos/Ion Mates

Orice cantitate de lemn tăiată din pădurile României va fi considerată infracţiune şi pedepsită ca atare, a declarat, marţi, la Parlament, ministrul propus la Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, potrivit Agerpres.

„Am depus astăzi (marţi, n.r.) la Camera Deputaţilor ca şi iniţiator un proiect de lege privind modificarea Codului Silvic, care îşi propune să avem măsuri mai ferme de combatere a tăierilor ilegale din pădurile României. Aşa cum am declarat împreună, încă de la audieri, consider că astăzi pădurile din România suferă şi avem nevoie de o acţiune fermă, cât mai eficientă, astfel încât prin măsurile pe care le face ministerul şi, mai ales, prin această iniţiativă legislativă să combatem acest fenomen al tăierilor ilegale din România. Mă bucur foarte mult că toţi ceilalţi colegi parlamentari, şi vreau să le mulţumesc tuturor celor de la USR, PSD, PMP şi evident colegilor liberali, au acceptat şi împreună am făcut aceste modificări care vor stopa tăierile ilegale din România. Am înăsprit sancţiunile pentru toţi cei care încalcă legea silvică. Astfel, dacă până astăzi, în România puteau fi tăiaţi 5 mc (de lemn. n.r.) şi nu putea constitui infracţiune, ci doar contravenţie, acum indiferent de valoarea prejudiciului produs va fi considerată infracţiune şi pedepsită ca atare. Îmi doresc încă o dată să înţeleagă toată lumea că legea este lege pentru toţi şi trebuie respectată. Sper ca pe toţi aceia care vor mai avea de gând să taie ilegal sau să fure din pădurile României să-i vedem cu cătuşele pe mâini”, a spus Alexe.

Acesta a menţionat că o altă propunere de modificare la Codul Silvic prevede comercializarea de lemn fasonat din păduri, comparativ cu ce se întâmplă în prezent, când 67% din totalul materialului lemnos extras din fondul forestier reprezintă lemn pe picior.

„O altă măsură pe care am prins-o împreună cu colegii mei este schimbarea din temelii a comercializării materialului lemnos din România. Astăzi, după cum bine ştiţi, este comercializat ca lemn pe picior. Ne dorim ca această modalitate să fie schimbată prin modificarea acestui Cod silvic şi să ajungem aşa cum este în toate statele europene să vindem lemnul fasonat. Astăzi, în România, doar 33% din materialul lemnos este vândut ca lemn fasonat, restul de 67% ca lemn pe picior. În 3-4 ani, progresiv şi etapizat vom ajunge în rândul statelor europene şi astfel vom reuşi să reducem aceste pierderi, erori de calcul care nu făceau altceva decât să pună presiune pe pădurile României”, a subliniat oficialul.

Alexe a adăugat că, prin modificările propuse la Codul silvic, se vizează „să se ia în pază şi servicii publice o suprafaţă de 200.000 de hectare de păduri”.

„O altă măsură foarte importantă este că, prin aceste prevederi pe care le-am prins împreună cu colegii mei parlamentari, vom face în aşa fel încât să luăm în pază şi servicii publice o suprafaţă de 200.000 de hectare de păduri. Astăzi, acele păduri de sub 30 de hectare nu aveau servicii de pază sau nu aveau servicii silvice şi erau cele mai expuse tăierilor ilegale. De asemenea, aş vrea să vă spun că vom reda pădurii şi acel rol de recreere pe care îl are. Astfel, prin măsurile aduse Codului silvic vor putea fi create poteci, alei, fără ca aceste suprafeţe să fie scoase din fondul forestier şi, mai ales, fără a avea tăieri de arbori. Ne propunem să implementăm cât se poate de repede acest proiect de lege, pentru că aşa cum ne-am asumat şi în faţa Comisiei Europene sunt acţiuni care vor duce la clasarea procedurii de infringement pe care Comisia a început-o împotriva României”, a afirmat demnitarul.

Comisia Europeană (CE) a trimis, în data de 12 februarie, României o scrisoare de punere în întârziere şi îndeamnă ţara să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal.

„În cazul României, autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal”, susţine forul european.

În plus, Comisia a constatat că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate şi în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. Totodată, există deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor.

În acelaşi timp, s-a descoperit că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate şi a Directivei privind păsările.

Scrisoarea de punere în întârziere din partea Comisiei Europene reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

Executivul comunitar a acordat autorităţilor române termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române un aviz motivat.

Editor: Robert Kiss

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate