Diplome false pentru asistenți de medicină dentară. Programele de masterat aveau presupuse colaborări cu universități din Europa

Data actualizării: Data publicării:
persoana la un control stomatologic medicina dentara
Diplome false pentru asistenți de medicină dentară. Foto: Getty Images

Diplome false pentru asistenți de medicină dentară, asta au scos la iveală, vineri, polițiștii din Capitală. Oamenii legii fac percheziții la o asociație care își desfășura cursurile la o clinică. Anchetatorii au suspiciunea că în ultimii ani membrii acestei asociații au dat diplome mai multor studenți, fără, însă, să fie acreditate la Ministerul Educației. Cursurile erau contra cost.

Poliţiştii şi procurorii efectuează, vineri, şapte percheziţii în Capitală, într-un dosar privind organizarea de către o asociaţie a unor programe de studii universitare de masterat fără a deţine deţin avizele sau acreditările Ministerului Educaţiei.

Potrivit unui comunicat al PICCJ, transmis AGERPRES, vineri, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea a şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Percheziţiile sunt efectuate cu suportul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR.

Procurorii afirmă că infracţiunile cercetate au fost săvârşite de către reprezentanţii unei asociaţii ce funcţionează în Bucureşti, care au organizat, începând cu anul 2017, programe de studii de masterat, susţinând că beneficiază de presupuse colaborări cu universităţi de prestigiu europene, în condiţiile în care nu deţin avizele sau acreditările Ministerului Educaţiei.

"Pentru aceasta ar fi atras participanţi, prin diferite metode de promovare, cărora le-ar fi perceput taxe de studii, în mod direct sau prin intermediul unei terţe societăţi comerciale, iar la finalizarea cursurilor ar fi eliberat adeverinţe sau certificate de participare, care ar purta elemente de identificare ale instituţiilor partenere, fără ca acestea să aibă cunoştinţă şi fără să fie recunoscute de Ministerului Educaţiei", explică PICCJ.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri