Doi profesori din Iași oferă meditații gratuite pentru elevii nevoiași care vor să devină studenți la Medicină

Data publicării:
elevi

Soţii Nedea visau în tinereţe să devină medici. Dar, destinul a vrut altceva pentru ei - au ajuns la catedră, profesori de biologie. Visul neîmplinit i-a urmat însă. Aşa s-au hotărât să-i ajute pe alţi tineri să-şi îndeplinească dorinţa de a deveni doctori. De trei ani fac meditaţii gratuite cu liceeni din ultimul an care nu au posibilăți materiale.

„Ne-am orientat către copiii aceştia pentru că şi noi provenim din familii defavorizate, nu ne este ruşine, vreau să o spun celor care trec prin încercări repetate în timpul vieţii că viața este făcută din încercări ca să ne întărească”, spune Niţa Nedea, profesor de Biologie.

„Intervine factorul sufletesc care domină factorul material, domină banul şi atunci sigur că au şi copiii încredere”, spune Mircea Nedea, profesor de Biologie.

Toamna trecută au început meditațiile cu 20 de copii, dar între timp, au rămas 12.

Nu aş fi putut să îmi permit să fac meditaţii în particular şi chiar au fost o binecuvântare, au fost foarte bune”, afirmă Genţiana Biliuţă, absolventă.

Opt dintre tineri au fost admiși la una dintre facultăţile cu cea mai mare concurenţă din Iaşi - Medicină Generală.

9,43 este media pe care a obţinut-o Adina. O performanţă cu atât mai mare, cu cât fata locuiește într-un centru de plasament. Fără ajutorul profesorilor n-ar fi avut nicio şansă să studieze fără taxă.

„Este un lucru mare ca cineva să-şi pună încrederea în tine şi să spere şi să fie aproape convins, chiar mai convins decât tine că tu vei reuşi”, povestește Adina Jitariu, absolventă.

În cei trei ani de când au început proiectul, cei doi profesori au meditat gratuit 53 de liceeni. 38 dintre ei au devenit studenţi.

Anul acesta, ultima medie de admitere la Medicină, la locurile de la buget, a fost 9,01, iar pentru cele la taxă - 8,63.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...