Accident grav de microbuz pe A1. Zece persoane sunt rănite, două au fost încarcerate

Data publicării:
1601accident 20microbuz-44042

Un microbuz în care se aflau mai multe persoane a ieșit de pe carosabil și a căzut într-un șanț de pe marginea drumului. Șoferul spune că accidentul s-a petrecut din cauza exploziei la unul dintre cauciucuri. Conform polițiștilor, acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Medicii spun că nu există victime care să se afle în stare foarte gravă. Persoanele rănite au fost transportate cu ambulanța la spitalele din Capitală, însă o parte dintre victime au rămas pe marginea drumului, pentru că numărul de ambulanțe trimise la locul accidentului a fost foarte mic.

Printre victime se numără două adolescente, una de 12 și alta de 17 ani. Cele două nu au răni care să le pună viața în pericol.

„Cinci dintre victime sunt accidentate mai grav și prezintă fracturi la nivelul membrelor superioare și inferioare. Două dintre ele sunt deja în drum, una către Spitalul Floreasca și cealalta către Universitar”, a declarat la Digi24 Bogdan Oprița, coordonator SMURD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri