Alexandra Furnea: Intram în baie ca mieii la tăiat

Mărturii cutremurătoare despre momentele ce au urmat incendiului din Colectiv. "Nici eu nu ştiu cum am supravieţuit unui asemenea infern", spune Alexandra Furnea, o tânără arsă în club, despre condiţiile pe care a fost nevoită să le suporte în Spitalul de Arsuri din Bucureşti.

Un șofer beat și fără permis a produs mai multe accidente în București cu o mașină furată

Incendiu la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Momentul în care un traficant de droguri aruncă marfa pe geam

Unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume a fost arestat

După caniculă, furtunile au făcut prăpăd

Momentul în care o balenă răstoarnă o barcă în largul coastei New Hampshire. Cum au fost salvați pescarii de la bord

Cresc sau nu taxele? Anunțul ministrului de Finanțe, Marcel Boloș

Filmul crimei din Brăila, la secundă. Suspectul s-a întors în cabinetul stomatologic imediat după comiterea faptei

CNP pentru cumpărături online. Achizițiile scumpe ale românilor pe internet ar putea fi verificate de Fisc

A scăpat din iad şi s-a trezit în altul. A plecat cu infecţii nozocomiale şi, la doi de la experienţa traumatizantă prin care a trecut, a găsit putere să povestească în exclusivitate pentru Digi24, despre durerea trăită în spital. Atenție, urmează mărturii care vă pot afecta emoţional!

Alexandra Furnea: „Primul cuvânt care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la experienţa mea din Spitalul de Arşi din Bucureşti este coșmar. Probabil că a fost la fel în toate spitalele din Bucureşti în momentul respectiv. Condiţiile sunt greu de descris, am stat când doi, când trei, când patru într-un salon, toaletele erau la câteva saloane distanţă. La un moment dat am sta într-un salon cu două paturi, unde toaleta era în salon şi asistentele glumeau că era salonul dedicat pacientelor care veneau să se opereze pe sub mână, făcându-şi diferite proceduri estetice, deci era cumva un salon privilegiat acela. Paturile erau susţinute cu ajutorul cutiilor de medicamente care erau aduse din depozit de asistente, nu exista un sistem prin care să putem ridica spătarul. E... cumplit, cumplit. Dar probabil cel mai traumatizant moment era cel al băilor. Acolo intram cu toţii ca mieii la tăiat. Eram suiţi în acestă cadă, eram spălaţi cu un duș ordinar de apartament, cu apă de la robinet. Îmi vine şi mie greu să înţeleg cum am supravieţuit până la urmă unui asemnea infern care s-a adăugat traumei în sine a incendiului şi durerilor de acolo. Am strâns aşa un întreg bestiar de suferinţe. Am fost nevoiţi să suportăm aceste intervenţii care se desfăşurau fără un protocol de anestezie, pe viu, exact cum îmi imaginez eu că s-ar fi întâmplat într-un spital de campanie în timpul celui de-al doilea război mondial.”