Cât au muncit și câți bani le-au revenit parlamentarilor pentru trei luni de venit la serviciu

Data publicării:
07032013 20chiul 20parlament-53395

Miercuri, de exemplu, din câteva zeci de comisii, au lucrat doar două, evident, cu program scurt.

Doar la Industrii s-a lucrat serios, pentru că a fost invitat chiar ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Parlamentarii au lucrat luni și marţi în plen, săptămâna aceasta. Miercuri, când era zi de comisii, din cele 37 ale Parlamentului, doar cinci au avut program de lucru şi o ordine de zi şi doar două au lucrat efectiv. Săptămâna de lucru a aleşilor a ajuns să aibă două zile.

În decembrie, când au depus jurământul, parlamentarii au lucrat efectiv în plen trei zile, deputaţii şi doar două zile senatorii. La finalul lui ianuarie, parlamentarii au revenit din vacanţă şi au bifat câte două zile de muncă în plen.

În februarie, Camera Deputaţilor a avut 11 şedinţe de plen, iar Senatul s-a întrunit de zece ori. Cum prezenţa în comisii este foarte salbă, rezultă că principala activitate a aleşilor rămân şedinţele de plen.

La un câştig mediu de 4.500 de lei pe lună, înseamnă că un deputat sau senator primeşte în jur de 400 de lei pentru fiecare şedinţă, indiferent dacă este prezent sau absent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri