Elicopterul prăbușit. Trei persoane au murit din cauza traumatismelor, două s-au înecat

Data publicării:
elicopter prabusit lac mures 1

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Maria Mariş, a declarat că Institutul de Medicină Legală din Târgu Mureş le-a comunicat procurorilor concluziile preliminare privind accidentul de elicopter produs, în urmă cu o săptămână, la Tăureni, şi soldat cu moartea a cinci persoane: omul de afaceri mureşean Sorin Ţerbea, pilotul şi trei cetăţeni germani, de asemenea oameni de afaceri, transmite corespondentul Mediafax.

„Avem concluziile provizorii de la IML Târgu Mureş, încă nu avem un raport de constatare. În ceea ce priveşte cauzele deceselor, s-a stabilit că trei dintre victime au decedat din cauza leziunilor traumatice cauzate de impact, iar două s-au înecat", a spus Mariş.

Ea a refuzat să precizeze cauza decesului pentru fiecare dintre victime.

Potrivit lui Mariş, până în prezent în acest dosar s-au făcut constatări de către reprezentanţii Institutului de Medicină Legală din Târgu Mureş, au fost audiaţi toţi martorii, joi şi vineri, inclusiv singura supravieţuitoare a accidentului, şi s-a dispus o expertiză tehnico-ştiinţifică, la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile din Braşov, care va stabili cauzele prăbuşirii aparatului de zbor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri