Fără salvamari pe plajele româneşti. Autoritățile nu au bani pentru salariile lor

Data publicării:
ghereta salvamari goala

De la 1 iulie, salvamarii ar fi trebuit să fie prezenţi pe plaje. Dar, cum autorităţile locale nu au găsit bani pentru salariilor lor, oamenii n-au mai venit.

„S-au făcut demersuri la Ministerul Finanțelor, cât și la cabinetul primului/minsitru, la secretarul general al Guverunului. Avem promisunea că se va rezolva odată cu rectificarea bugetului, care de obicei se face la sfârșitul lunii iulie”, spune Cristinel Dragomir, vicepreședinte Consiliului Județean Constanța.

În vreme ce autorităţile nu găsesc câteva zeci de milioane pentru plata salvamarilor, pe plajă se petrec tragedii. Zilele trecute o fată de 14 ani s-a înecat din cauza curenţilor puternici din apă. Două prietene ale ei au fost salvate de un turist, dar la ea oamenii au ajuns prea târziu.

Salvamarii susţin că în fiecare vară banii pentru ei vin târziu de la Finanţe.

„Ce știm este că de la 1 iulie, serviciul salvamar, din auzite, va fi pus în funcțiune în stațiunea Mamaia și Constanța”, spune Victor Fedul, coordonator al Serviciului Salvamari Mamaia.

Numai în stațiunea Mamaia ar fi nevoie de 100 de salvamari, dotați cu ambarcațiuni de intervenție. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”