Forțele de ordine sunt în alertă în vestul țării. Un deținut-evadat este căutat de mai bine de o săptămână 

Data publicării:
politist masina oprita

Nu e drum în Caraș-Severin pe care oamenii legii să nu fi făcut verificări. Polițiștii controlează mașinile pentru că vor să fie siguri că bărbatul evadat nu va ajunge prea departe.

Din aproape în aproape, anchetatorii încearcă să refacă traseul deţinutului-evadat.

„La aceste activități sunt angrenați mai mulți polițiști dintr-o serie de structuri ale IPJ Caraș-Severin, sunt mai multe piste și informații pe care aceștia le verifică”, declară comisarul șef Dan Borchiș, IPJ Caraș-Severin.

Oamenii legii spun că bărbatul a evadat dintr-o secție exterioară a Penitenciarului Timișoara, de lângă Buziaș, unde muncea și nu era supravegheat.

Iar săptămâna trecută, în timpul operațiunii de capturare, deținutul a reușit să se ascundă într-o pădure.

„S-a strecurat, a fugit, din câte am înțeles a fost în zonă cioban și cunoștea foarte bine zonele și poliției i-a fost foarte greu să îl depisteze. Cetățenii în principiu la început s-au speriat, au fost mai izolați așa, s-au închis, s-au baricadat ca să nu aibă probleme”, spune Damian Ion Iacob, primarul comunei Vermeș.

Iată ce spun localnicii:

„Păi ne e teamă, dar ce să facem.”

„Un lucru foarte ciudat, un infractor liber și în mijlocul cetățenilor de treabă care nu au nicun amestec. Trebuia să își ispășească pedeapsa, dar mă mir cum de nu l-au prins.”

Bărbatul are 1,71 m înălţime, ochi căprui, par şaten închis şi purta blugi albaștri, cămaşă albastră cu mânecă lungă. Dacă îl recunoaşteţi, sunaţi de urgenţă la 112 sau mergeţi la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”