Mark Taplin: România nu are avantajul unei diaspore vocale

Data publicării:
vot stuttgart 2

Coadă la vot în Brescia, la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie FOTO:Digi24

"Nu aveţi avantajul natural pe care îl au Polonia şi Cehia, acela al unei diaspore mari, active şi vocale, dar românii din America au o voce, în anumite zone, spre exemplu Ohio, sunt vocali şi activi politic. Sunt câţiva foşti ambasadori americani care continuă să joace un rol puternic în numele României, al intereselor României, au o afinitate persistentă pentru România. Fostul meu şef, Nick Taubman, este încă foarte activ şi ştiu că a fost aici în mai multe ocazii. El este un susţinător activ al relaţiilor economice", a declarat, luni, fostul însărcinat cu afaceri al SUA în România, Mark Taplin, întrebat de modul în care interesele României sunt susţinute la Washington, în comparaţie cu cele ale Poloniei, Ungariei sau Cehiei.

"Ce cred că este interesant este faptul că (Nicholas Taubman) este în permanent contact cu Mark Gitenstein", a mai spus Taplin, amintind că primul a fost numit sub Administraţia republicană a lui George W. Bush, iar Gitenstein sub cea a democratului Obama. "Doi oameni care din punct de vedere politic nu au prea multe în comun, sunt legaţi de angajamentul şi de pasiunea de a ajuta România", a punctat fostul diplomat.

Totodată, acesta a subliniat faptul că "de mult timp diplomaţia românească este foarte bună", cu o serie de ambasadori "foarte eficienţi", precum Mircea Geoană.

"Aveţi mulţi prieteni de partea americană, inclusiv foşti diplomaţi care rămân implicaţi şi cred că nu este întotdeauna aceeaşi situaţie cu alte ţări, e ceva special în această relaţie româno-americană", a mai spus fostul însărcinat cu afaceri.

Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri şi adjunct al şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti între 2005 şi 2008, a susţinut, luni, la Bucureşti, o conferinţă privind cooperarea între Statele Unite şi România în contextul împlinirii a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Cum explică absența unui ambasador

Fostul însărcinat cu afaceri al SUA Mark Taplin a declarat, luni, că absenţa unui ambasador american la Bucureşti este "o anomalie", fiind în contrast cu relaţiile apropiate dintre cele două ţări, subliniind, totodată, că situaţia este o reflectare a politicii interne americane.

Întrebat ce părere are despre faptul că nu există de atât timp un ambasador american la Bucureşti, Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri al SUA în România, în perioada 2005-2008, a precizat că situaţia este similară şi pentru alte numiri pentru posturile de ambasadori americani sau judecători federali.

"Nu am mai avut o astfel de experienţă în istorie. Situaţia referitoare la România (...) nu are nimic de-a face cu relaţia noastră, de fapt este în contrast cu relaţiile apropiate pe care le avem cu România, e o anomalie", a declarat Taplin.

"Înţeleg, sunt peste doi ani, este neobişnuit, dar este o reflectare a politicii interne, a blocajului din SUA", a spus fostul însărcinat cu afaceri, subliniind că vorbeşte în nume personal.

Taplin şi-a exprimat speranţa că o nominalizare pentru postul de ambasador în România se va face în curând. "Cred că lucrurile se mişcă în direcţia potrivită", a punctat Mark Taplin.

El a mai spus că indiferent dacă va fi un diplomat sau o persoană numită politic viitorul ambasador va face "o treabă extraordinară".

Ultimul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, şi-a încheiat misiunea pe 14 decembrie 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate