Mesajul cutremurător transmis de fiul cântăreței Anamaria Pop, moartă la 37 de ani într-un accident

Data publicării:
Anamaria Pop
FOTO: Facebook/ Anamaria Pop

Cântăreața de muzică populară Anamaria Pop a murit, la 37 de ani, într-un accident produs duminică pe DN1C, pe raza localității Cicârlău, județul Maramureș. Potrivit polițiștilor, femeia, aflată la volan, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac.

„Primele informații au relevat că o femeie de 37 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, conducătoarea auto a decedat, iar un pasager a fost rănit”, au transmis reprezentanții Poliției Maramureș, citați de Mediafax.

Angajații ISU care au intervenit la locul accidentului susțin că victima rănită a fost transportată la spital.

Mesajul transmis de fiul cântăreței Anamaria Pop

Fiul cântăreței, în vârstă de 19 ani, a scris pe Facebook un mesaj emoționant despre mama lui, relatează emaramures.ro.

„Mamă, am intrat astăzi în casă şi încă ți-am simțit parfumul cu care te dădeai zi de zi, hainele tale erau aruncate pe pat, iar machiajele erau desfăcute în baie din graba de a ajunge acolo unde te-ai pornit să te duci, aveam sentimentul că TU eşti acasă, dar de fapt te-ai dus acolo unde îmi era mie cel mai frica, acolo unde n-ar vrea nimeni să ajungă.

Am închis ferestrele, ți-am luat bluza şi mi-am pus-o la nas doar ca să-ți mai simt mirosul, după care am început să plâng în hohote! Înainte să pleci te-am pupat, te-am îmbrățişat, ca de obicei, şi ți-am spus să ai grijă de tine căci Alexucu te iubeşte, iar după o oră să aud că ai avut accident.

Nu credeam că ai pățit ceva, dar când am ajuns la fața locului, polițistul m-a întrebat „Cine sunteți dumneavoastră” , la care i-am răspuns „sunt fiul doamnei care a provocat accidentul, am venit să iau ce a rãmas de valoare în maşină”. A luat o gură de aer si mi-a spus „condoleanțe”.

Eu credeam că vorbea în necunoştință de cauză, nu l-am băgat în seamă, ca după aceea să primesc un val de mesaje de condoleanțe (nici pe ceilalți nu i-am băgat în seamă), eu încă sperând că eşti în viață şi că n-ai pățit nimic grav!

Bomba bombelor o primisem la spital, un ocean de lacrimi mi-a ieşit din ochi, credeam că-i un coşmar, şi încă sper să fie un coşmar, vreau să mă trezesc brusc plin de transpirație şi să fug la tine în cameră să-ți spun cât de mult te iubesc şi să te strâng în brațe tare, dar se pare că acest coşmar va dura o viață.

Doar pe tine te-am mai avut, eu şi fratele meu doar pe tine te-am avut! Dumnezeu să te ierte dragă mamă, regret enorm că nu ți-am spus zilnic că te iubesc şi iartă-mă pentru tot ce-am făcut în neplăcerea ta, îți promit că voi avea singur grijă de casă şi de Denis.

Iubiți-vă mamele, spuneți-le că le iubiți, arătați-le că le iubiți, fiindcă moartea e imprevizibila, iar după aceea veți regreta enorm că n-ați apucat s-o faceți!

ÎȚI MULȚUMESC CĂ M-AI CRESCUT ÎN ĂŞTIA 19 ANI ŞI CĂ AI FĂCUT TOT POSIBILUL SĂ NU NE LIPSEASCA NIMIC!”, a scris fiul cântăreţei Anamaria Pop pe Facebook, potrivit sursei citate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...