METEO. După ger, vin ploile, lapoviţa şi poleiul

Data publicării:
iarna 20chiciura 20mediafax-38677

Actualizare 20.00.Potrivit directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Banat s-ar putea înregistra până la 25 de litri pe metru pătrat, iar în Crişana, până la 15 litri pe metru pătrat.

Sandu a adăugat că, în acelaşi interval, vor fi precipitaţii şi în Capitală, „mai degrabă ploaie”, şi în Dobrogea.

Directorul ANM a spus că în Maramureş ar putea fi lapoviţă, în timp ce în centrul ţării şi la munte va fi viscol.

Urmează o noapte cu minus 24 de grade

Noaptea de vineri spre sâmbătă va fi una, de asemenea, geroasă, cu temperaturi ajungând la minus 24 de grade. Duminică, vom ajunge la o vreme cu temperaturi normale pentru această perioadă, fenomenele pregnante fiind ploi, lapoviţă şi polei, a explicat meteorologul Mihai Timu.

Deşi temperaturile mai cresc, vremea rămâne rece în marea parte a ţării, a adăugat meteorologul.

La noapte,vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării.Astfel, minimele termice se vor situa de la - 24 de grade în estul Transilvaniei, până la 1 grad în Dealurile Vestice. Cerul va fi temporar noros, iar în zonele joase local va fi ceaţă şi chiciură. Vântul va mai avea unele intensificări în vest şi la munte unde va spulbera zăpada.

Mâine, vremea continuă să fie rece în centru, sud şi nord-est, iar în rest se mai încălzeşte uşor. Cerul se va înnora treptat în cea mai mare parte a ţării ţi spre searî vor cîdea precipitaţii mixte în nord-vest. Vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Transilvania, Moldova şi la munte, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 9 grade în Lunca Dunării şi 7 grade în vest. În zonele joase, local, va fi ceaţă şi chiciură.

În Capitală, vremea se va menţine rece, geroasă la noapte. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură. Temperatura minimă va fi cuprinsă între - 16 şi -12 grade, iar cea maximă de -3...-2 grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri