Militarul acuzat de crimă şi-a recunoscut fapta: „Gelozie. Nu am vrut s-o omor”

Data actualizării: Data publicării:
politia nu treceti crime scene

Militarul acuzat că şi-a înjunghiat, aseară, iubita într-un coafor din localitatea dâmboviţeană Titu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de omor. Bărbatul a fost reţinut marți seara şi și-a recunoscut fapta. De altfel, imediat după crimă, chiar el a anunţat la 112 ce a făcut şi s-a predat poliţiei. Este subofiţer MApN de aproape 10 ani, timp în care a fost trimis şi în Afganistan, pentru misiuni de menţinere a păcii. Potrivit MapN, toate testele psihologice l-au recomandat ca fiind apt pentru serviciul militar.

ACTUALIZARE 14.33. Militarul acuzat de crimă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


„Bărbatul a urmărit-o pe tânară până la coafor, a intrat după ea în salon, s-au certat, iar mai apoi a înjunghiat-o. Tot el este cel care a sunat la 112. Nu i-a aşteptat însă pe medici, s-a urcat într-un taxi şi s-a dus la poliţie să se predea”, relatează Mihaela Brazdeș, jurnalist Digi24.

La Poliţia din Titu au ajuns şi martorii, patronii şi angajaţii firmei, care au adus şi înregistrările video din salon.

Reporter: Victima a mai fost clienta dumneavoastră?

Valentin Bucur, patronul salonului: Nu.

Reporter: E prima oară când vine?

Valentin Bucur: E prima oara când vine. Ne-a chemat o angajată, fetele de la salon: veniți, vă rog frumos, că s-a întâmplat o bătaie, un scandal. Am venit, poliția era acolo. Nu mai era fata, era un pic de pată de sânge.

Militarul spune că s-a pierdut cu firea când a aflat că iubita îl înşală.

Florin Oprea, militarul acuzat de omor: Gelozie. Nu am vrut s-o omor. Nu am vrut s-o omor niciodată. Îmi pare foarte rău. Îmi pare foarte rău.

Reporter: Avea o aventură cu un alt bărbat?

Florin Oprea: Mai multe.

Plutonierul Florin Oprea are 35 de ani ani, este divorţat şi are doi copii. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că acesta a fost suspendat până la o decizie definitivă a instanţei. De asemenea, a precizat că subofiţerul a trecut cu bine ultima testare psihologică, făcută în octombrie anul trecut. Are la activ o misiune în Afganistan, iar acum păzea un depozit al armatei aflat în satul dâmboviţean Teiş.

Expertul criminolog Dan Antonescu spune că „violența în cuplu a escaladat”.

„E deja de Evul mediu comportamentul acestor indivizi care consideră femeia cu care sunt împreună – soție, amantă – proprietate, iar ea se complace în a fi brutalizată, amenințată cu moartea, fără a apela la ceea ce statul îi pune la dispoziție”, arată el.

În ceea ce privește crima din Dâmbovița, expertul spune că situația este chiar mai gravă decât în alte cazuri, deoarece principalul suspect este un militar, „care ar trebui să aibă un psihic mai ordonat, pentru că rigorile militare îi impun acest lucru, și să accepte și problemele vieții ca privațiunile militare și să le rezolve pe cale normală”.

Dan Antonescu mai spune că, după comiterea crimei, militarul a încercat să-și ușureze situația: „În momentul în care s-a răcorit, a terminat ce a avut de făcut în secundele în care și-a pierdut rațiunea, a realizat ce a făcut și-a dat seama că nu are ce să facă, unde să fugă, și a început să lucreze pentru propriul confort juridic: a anunțat poliția, salvarea, s-a prezentat la poliție. Știe că așa își creează niște circumstanțe atenuante pe care judecătorul e obligat să le ia în calcul când va stabili cuantumul pedepsei”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Cum s-a fabricat mitul „savantei academician doctor inginer“. „A intrat în pachetul diplomatic românesc“
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online