Neștiutorii de carte, liber la șofat

Data publicării:
masini mediafax-1

În Comisia de Administraţie, dezbaterile au fost contradictorii.

Acest proiect este profund discriminatoriu, pentru ca elimină din start pe cei care pot fi autodidacți”, a declarat senatorul PDL Emil Marius Pașcan.

„Pe șoselele României sunt conducători cu permis care nu știu să scrie și să citească și ăștia îi omoară pe cei care știu să scrie și să citească. Ce facem cu ei?”, a întrebat senatorul PSD Ion Simeon Purec.

Reprezentanţii Guvernului, care au dat aviz negativ proiectului, au explicat în comisie că documentul este redundant, dat fiind faptul ca şi prin actualele prevederi pot fi identificate persoanele neştiutoare de carte.

„Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere, persoana care nu a absolvit învăţământ primar şi gimnazial, precum şi cei care au fost condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, produsă ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie”, potrivit proiectului de lege.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...