Premierul promite autostrada, utilajele stau. Lucrările la autostrada Orăştie-Sibiu au fost oprite. UPDATE: Poziţia oficială a CNADNR

Data publicării:
utilaje autostrada

UPDATE. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România face următoarele precizări:

Lucrările de drum la Autostrada Orăștie – Sibiu sunt în desfășurare;

Ipotezele lansate în mass-media conform cărora motivul unei presupuse opriri a lucrărilor ar fi de natură financiară sunt complet false, întrucât  au fost efectuate plăți, iar în perioada imediat următoare vor fi efectuate și alte plăți semnificative în vederea atragerii de fonduri europene. De pildă, în acest moment, se află în verificări, urmând a fi plătit un certificat de lucrări în valoare de 17 milioane RON.

Motivul pentru care o parte din utilaje așteaptă să poată interveni, se referă la faptul că procesul tehnologic nu presupune utilizarea concomitentă a tuturor utilajelor, pe tronsonul de autostradă desfășurându-se deja lucrări de asfaltare.

________________ 

Peste 30 de utilaje de pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie stau trase pe dreapta de o săptămână. Muncitorii se plimbă dintr-o parte în alta a șantierului doar pentru a se asigura că materialele de construcţii nu sunt furate.

Lucrările pe tronsonul Sălişte-Cunţa erau deja oprite la data când premierul Victor Ponta, venit în vizită, dădea asigurări că autostrada va fi inaugurată peste două luni.

„Am discutat şI cu reprezentanţii firmei şi cu reprezentanţii CNADNR şu mi-au confirmat faptul că, de data aceasta, se vor ţine de termen iar pe 15 noiembrie se va circula neîntrerupt între Sibiu şI Deva”, spunea premierul în 12 septembrie.

Peste doar două luni, pe autostrada ar trebui să se circule în regim normal. Pare incredibil, având în vedere că dealul încă nu este stabilizat, iar pe drum nu s-a așternut nici măcar un strat de asfalt.

Lucrările Sibiu-Orăștie au început în 2011, iar anul trecut trei tronsoane a fost dată în folosință. Mai puţin zona Sălişte-Cunţa, afectată de alunecări. Constructorul a venit cu o soluție: consolidarea dealului. Proiectul a fost aprobat, dar nici până acum Agenția Națională de Mediu nu a emis avizul pentru lucrările suplimentare şi nu există autorizație de construcție. Cu toate acestea, reprezentanţii CNADNR susţin că, oficial, lucrările nu au fost oprite.

Anul acesta, România nu a inaugurat niciun kilometru nou de autostradă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...