Scandalul din Sănătate, pe masa din CSAT

Data publicării:
csat infectii AGERPRES

Scandalul dezinfectanţilor va fi şi el în atenţia membrilor CSAT, după cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a cerut informări şi soluţii din partea Ministerului Sănătăţii şi de la serviciile secrete, dar a precizat că nu CSAT va rezolva problemele, ci doar le va lua în discuţie.

Şedinţa va avea loc de la ora 11:00, la Palatul Cotroceni. La CSAT participă preşedintele, premierul, mai mulţi miniştri şi şefii serviciilor. 

Cu o agendă predominant militară, un punct important constituindu-l mandatul României la Summitul NATO de la Varşovia din 8-9 iulie, CSAT se va apleca şi asupra infecţiilor intraspitaliceşti, definite în documentul oficial comunicat de Preşedinţie drept „vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securităţii naţionale”.

Iată, deci, principalele puncte de pe agendă:

*Strategia militară a României

*Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă

*Stadiul îndeplinirii obiectivelor şi priorităţilor Ministerului Apărării Naţionale, stabilite prin Directiva de planificare a apărării, în anul 2015

*Forţele Armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2017

*Mandatul României la Summitul NATO 2016 de la Varşovia

*Activitatea desfăşurată de către Serviciul Român de Informaţii în anul 2015 şi principalele obiective pentru anul 2016

*Situaţia actuală a sistemului de sănătate publică. Infecţiile intraspitaliceşti ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securităţii naţionale

*Stadiul şi evoluţia Proiectului Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...