Ședință CSAT la Cotroceni. Transferul unui sistem Patriot în Ucraina și decizia lui Iohannis privind șefia NATO, pe ordinea de zi

Data publicării:
iohannis si ministrii reuniti in sedinta csat
Klaus Iohannis a convocat ședința CSAT. Foto: presidency.ro

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte joi în şedinţă la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem Patriot către Ucraina. De asemenea, este așteptat ca președintele Klaus Iohannis să facăun anunț privind candidatura sa la șefia NATO.

Pe agenda şedinţei CSAT, care va avea loc începând cu ora 13:00, se află următoarele teme:

  • Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;
  • Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;
  • Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;
  • Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;
  • Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions SRL şi ASEE Solutions SRL.

De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, potrivit agendei transmise de CSAT.

În privința posibilității trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina, surse au dezvăluit miercuri pentru Digi24Armata este împotriva unui astfel de demers, însă decizia este politică.

Tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în cadrul CSAT, va prezenta și poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect.

„Despre NATO mai mult mâine (joi - n.r.). Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea și opiniei publice, dar pot să vă asigur că mâine după-amiază veți fi integral lămuriți și putem să mergem mai departe”, a declarat Klaus Iohannis.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc în februarie.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale...
Digi FM
Un fost pilot de Formula 1 face un apel emoționant către familia lui Michael Schumacher: "Indiferent de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Camila Cabello s-a despărțit de iubitul miliardar, dar nu stă să plângă. A ajuns în Grecia, la plajă, și a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
Orașul european superb de care mulți turiști nu au auzit. Are aproape 900 de ani de istorie, străduțe de...
Newsweek
Pensiile ar urma să crească la 1 ianuarie cu 6-8%. Ce bani în plus ar putea primi pensionarii?
Digi FM
Fiul mai puțin cunoscut al lui Jon Bon Jovi calcă pe urmele tatălui său, dar spune pas celebrității: „Îți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un „intrus” de mărimea planetei Pluto a provocat haos în jurul lui Neptun. Semne ale unui cataclism...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Christina Applegate a revenit acasă, după patru luni în spital. Primele informații despre actriță
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”