Uitaţi de lume în Dobrogea. Miriştea, satul cu patru case şi zece locuitori

Alegerile din SUA, cel mai urmărit eveniment electoral în 2024. „Guvernul a fost conceput ineficient”

Caz șocant în Gorj. Un copil ar fi fost vândut în Germania pentru 8.000 de lei

Trump și Orban vor să facă alianță pentru a salva civilizația occidentală de „forțe sinistre”

Momentul în care strada din Slănic Prahova se surpă

O mașină a luat foc în mers pe șoseaua de centură a Clujului

Alertă în Slănic Prahova din cauza străzii care s-a surpat

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 26 aprilie

Lukașenko le cere ucrainenilor să facă pace cu Putin ca să evite o „apocalipsă nucleară”

Emmanuel Macron a jucat un meci în scop caritabil cu fotbaliști celebri

Miriştea pare un nume predestinat pentru această aşezare. În urmă cu aproape trei decenii, de o parte şi de cealaltă a uliţei principale a satului existau case, rase apoi de pe faţa pământului din cauza regimului comunist.

„Politica demenţială a lui Ceauşescu de desfiinţare a satelor a dus şi la aproape desfiinţarea acestui sat”, spune Gheorghe Chiriac, primarul comunei Mereni, din care face parte Miriştea.

În anii 80, comuniştii plănuiau să transforme cele cinci hectare pe care se aflau gospodării în teren agricol. Localnicii au fost obligaţi să se mute, dar câţiva s-au opus măsurii. Printre ei, şi Ion Toma, născut în Miriştea, care nu a vrut sub nici o formă să îşi abandoneze gospodăria. Acum îşi aminteşte cu amărăciune de trecutul prosper al localităţii în care trăiau cândva 500 de oameni: „Erau case, erau şcoli unde se duceau copiii, erau grajduri, erau de toate pe aici.”

Cei rămaşi în sat spun că nu au avut unde să se mute: „Când vine căldura mergem la câmp, ne mai ducem şi noi, femeile, bărbaţii se duc la serviciu. Dacă au de muncă, bine, dacă nu, nu. Aşa ne descurcăm.”

Alţii vorbesc de greutăţile cu care se confruntă. „E foarte greu, nu avem apă de băut, mergem şi cerşim prin Osmancea, prin Mereni. Drumul este aşa cum este, mai ales când plouă, sau iarna. Ne descurcăm foarte greu, dacă nu am avea cal cu căruţă nu am avea cum să ieşim de aici.”

Terenurile luate de autorităţile comuniste au fost date înapoi oamenilor care au fost nevoiţi să se mute în urmă cu trei decenii. Cu toate acestea, nimeni nu doreşte să se întoarcă într-un sat uitat de lume, rupt de civilizaţia zilelor noastre.