VIDEO | Polițist local, târât cu mașina de un șofer

Data publicării:
politist

Incidentul a avut loc în centrul oraşului Craiova în miezul zilei. Poliţiştii locali dirijau traficul când l-au văzut pe bărbatul de 36 de ani că opreşte maşina într-un loc interzis ca să meargă la magazin. Unul dintre agenţi l-a atenţionat să plece, dar şoferul l-a sfidat. Când a ieşit din magazin, oamenii legii au vrut să-l amendeze, dar acesta a pornit maşina şi a plecat fără să-i pese că unul dintre poliţişti a rămas agăţat de portieră.

Zece metri s-a ţinut agentul de maşină, până când a căzut.

Am mers târâș cu el. Şi după acea a oprit când ţipa lumea şi ţipam şi eu, măi omule mă omori, mâna aceasta era pe jos genunchiul pe jos, mi s-a rupt pantalonul, el a oprit maşina, eu m-am desprins şi am răsuflat uşurat că am scapat şi apoi a închis uşa şi a continuat plecarea”, povestește polițistul local Ionel Broboană.

Şoferul şi-a continuat apoi drumul, dar a fost prins de poliţişti în câteva minute. Astfel de incidente nu sunt rare, spune şeful poliţiei locale.

S-a întâmplat şi cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Craiova, colegi de-ai mei de la politia locala MUSCA acesta este riscul meseriei de poliţişt care acţionează în stradă”, spune Octavian Mateescu, şeful Poliţiei Locale.

Bărbatul era eliberat condiţionat, după ce în urmă cu cinci ani a ucis cu maşina un bătrân. A fost condamnat pentru ucidere din culpă. Acum, el riscă să stea chiar şi şase ani în spatele gratiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...