Garda de Mediu: Aproape o sută de tone de deşeuri au fost oprite la intrarea în ţară, în doar patru zile

Data actualizării: Data publicării:
deseuri oprite la intrarea in tara
Aproape o sută de tone de deşeuri au fost oprite la intrarea în ţară în doar patru zile.

Garda de Mediu anunţă, vineri seară, că, în doar patru zile, au fost oprite la intrarea în ţară şase transporturi cu aproape o sută de tone de deşeuri. Gunoaiele erau marcate ca mărfuri second-hand.

„Nici n-a început bine anul şi „bunii samariteni” deja se gândesc la noi şi nu ştiu cum să ne mai trimită din preaplinul lor. Prea plinul lor de deşeuri! În doar 4 zile, în perioada 08.01-11.01.2024, în punctele de trecere a frontierei Borş II, Giurgiu şi Nădlac II, comisarii GNM din cadrul comisariatelor judeţene Bihor, Giurgiu şi Arad, nu au permis intrarea în ţară a 6 transporturi”, au transmis, vineri, reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Potrivit acestora, la Bihor, au fost respinse 3 autotrenuri cu peste 41 tone de „ajutoare umanitare” sub formă de mobilier second hand.

Transporturile proveneau din Spania, Germania şi Olanda, iar destinării erau din judeţele Oradea, Suceava şi Bihor.

La Giurgiu au fost respinse 2 transporturi cu peste 43 tone de deşeuri metalice şi deşeuri de hârtie şi carton. Transporturile proveneau din Bulgaria.

La Arad a fost respins un transport cu peste 13 tone de deşeuri de metale neferoase, ce proveneau din Cehia, iar destinatarul era din judeţul Olt.

„Făcând un calcul simplu, în doar 4 zile şi doar prin 3 puncte de trecere a frontierei, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au interzis intrarea în ţară a peste 97 de tone de deşeuri”, a mai transmis Garda de Mediu, potrivit News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeile din România care pot ieși mai devreme la pensie. Ce condiții trebuie respectate
Digi FM
Cine este românul care a câștigat 9,6 milioane de euro la Loto 6/49. Ce meserie are și cum a ales numerele...
Pro FM
Kelly Clarkson, reacție acidă după ce un fost manager i-a sugerat o operație estetică: „Mă simt bine așa cum...
Film Now
Brendan Fraser, despre viața după ce a câștigat un Oscar pentru “solicitantul” The Wale: “Trebuie să muncesc...
Adevarul
Pista de biciclete în satul cu zece oameni, înconjurat de lupi și urși. Traseul spectaculos din creierii...
Newsweek
Senatul respinge definitiv o modificare la legea pensiilor. Sute de mii de pensii nu mai cresc
Digi FM
Prințul William, adevărul despre cum le-a spus copiilor că mama lor are cancer: „Ascunderea lucrurilor nu...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Pierce Brosnan, surprins cu fiul său, după 20 de ani de când spunea că a rupt orice legătură cu el. Imaginile...
UTV
Andra Măruță a slăbit 10 kilograme și se simte mai bine ca niciodată. „Este foarte greu, dar după primele 4-5...