„Giganții” Forțelor Aeriene Române

Data publicării:
spartan interior

Trei zile până la marea sărbătoare: 100 de ani de la Mare Unire. Militarii se pregătesc pentru defilare şi onor, iar noi îi cunoaștem pe unii dintre ei... Astăzi - piloţii aeronavelor Spartan şi Hercules, chemaţi să ajute acolo unde nimeni în afara lor nu poate fi de folos: accidente şi incendii cu multe victime, aterizări în mijlocul conflictelor din cele mai fierbinţi zone ale lumii.

Când sună alarma în Baza Aeriană 90, piloţii avioanelor militare de transport SPARTAN ştiu că o mulţime de suflete sunt în pericol şi depind de ei. Au adus în ţară români prinşi în mijlocul sângerosului război civil din Libia şi supravieţuitorii cumplitului accident din Muntenegru, unde un autocar cu turişti a căzut în prăpastie. Nicio misiune nu a întrecut însă în dramatism transferul răniţilor de la Colectiv, la spitale din străinătate.

Daniel Motoroiu, pilot C-27 Spartan: În afara de mila care mi-o inspirau, și suferința lor,... nu știu, a fost destul de dificil, foarte dificil pot spune... Vezi suferința unor oameni și să știi că ai putea fi chiar tu unul dintre acei oameni. Aveam liber și am fost chemat de comandant.

Piloţii avioanelor militare de transport trăiesc viaţa pe repede înainte. Când sunt chemaţi în ajutor, trebuie să fie gata de decolare...

Daniel Motoroiu: În 40 de minute de la apariția unui dezastru, de la informarea echipajului, trebuie să fim gata de decolare.

Avionul militar de transport C-27 SPARTAN are două motoare de 4.700 de cai putere fiecare şi poate să zboare cu 583 de kilometri pe oră la 9.100 de metri înălţime. Cântăreşte 19 tone şi poate duce încă nouă. Folosit şi la stingerea incendiilor, a fost trimis în vară să ajute la stingerea vegetaţiei aprinse în Grecia şi a cărat şase tone de apă. Pe lângă echipajul de 3 militari, poate să transporte 60 de soldaţi echipaţi.

spartan foto bogdan aron pantilimon
C-27 SPARTAN - Fotografii: Bogdan Aron Pantilimon

Al doilea avion de transport al Forţelor Aeriene Române, și cel mai mare, este C-130 Hercules: cântăreşte 34 de tone şi poate să transporte 20. Zboară cu 463 de kilometri pe oră şi ajunge la 10 mii de metri altitudine.

hercules bun
C-130 Hercules

Aeronava poate să transporte 92 de persoane, iar în cazul în care vorbim despre o situație medicală, aceste scaune pot să fie demontate și înlocuite cu mai multe tărgi.

La un avion atât de mare şi echipajul trebuie să fie numeros... şi să aibă paturi mereu la îndemână.

Alin Ioani, pilot C-130 Hercules: Cei doi piloți, pilotul comandant și pilotul secund. Aici este postul mecanicului de bord. Apoi este postul navigatorului de bord și mai în spate se află două paturi pentru odihna echipajului, în caz că se execută misiuni mai lungi. Cel mai lung zbor pe care l-am avut a fost de 12 ore și a fost pe ruta Otopeni-Kabul.

Hercules este avionul preferat al militarilor care pleacă în cele mai periculoase teatre de operaţiuni din lume. Cu el au ajuns în Afganistan, Irak, Libia şi Algeria, unde pistele de aterizare sunt improvizate în junglă sau în deşert, iar pericolul pândeşte la orice pas.

Alin Ioani, pilot C-130 Hercules: Am fost în anul 2016 ca pilot într-o misiune din Afganistan, în Kabul. Am aterizat pe timp de noapte, cu luminile de aterizare oprite pentru a nu fi vizibili. În jurul bazelor se află contigent inamic care poate observa aeronavele care vin la aterizare.

Daniel Motoroiu, pilot C-27 Spartan: Atmosfera era foarte apăsătoare. Nu știai dacă vei fi atacat sau nu.

Forţele Aeriene Române au acum trei avioane SPARTAN şi cinci HERCULES.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri