Sari la conținut

De ce a fost condamnată Alina Bica

Alina Bica a fost condamnată la închisoare cu executare pentru că a acceptat să intre într-un târg al corupţiei, în favoarea unei persoane cercetate penal. O spun judecătorii instanței supreme, în dosarul în care fosta şefă a parchetului anti-mafia a primit trei ani şi şase luni de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Horia Simu. Prin aceeaşi hotărâre, care nu este definitivă, a fost condamnat şi fostul preşedinte al ANAF, Şerban Pop.

Judecătorii spun că faptele Alinei Bica sunt cu atât mai grave, cu cât le-a făcut de la înălţimea uneia dintre cele mai importante funcţii din sistemul judiciar.

„Inculpata s-a folosit de calitatea de procuror-şef al DIICOT şi a întreprins acţiuni de sprijin pentru inculpatul Horia Simu, a cărui activitate era cercetată penal, acţiuni apte să împiedice tragerea la răspundere penală a acestuia”, se arată în motivarea ICCJ.

Alina Bica s-a declarat nevinovată încă de la începutul anchetei, în septembrie 2015.

Eu am cerut să fiu scoasă prin faţă pentru că sunt un om cu caracter”, spunea Alina Bica în urmă cu doi ani.

În instanţă a fost însă contrazisă de procurorul anti-mafia căruia îi ceruse să închidă dosarul omului de afaceri Horia Simu, deşi acesta nu strânsese toate probele.

„Această ultimă discuţie a mea cu Alina Bica s-a desfăşurat pe un ton foarte ridicat, aceasta a ţipat, tonul fiind coleric. Eu i-am explicat că nu pot da soluţie în dosar întrucât am efectuat comisii rogatorii şi nu am primit răspuns. Nu mi s-a solicitat să dau o soluţie anume în dosar, dar era evident că un dosar macroeconomic nu poate fi finalizat în câteva zile”, mai motivează judecătorii.

Instanța supremă a achitat-o pe fosta şefă DIICOT pentru acuzaţia de luare de mită, motivând că procurorii nu au probat că parte din cei 150.000 de euro, ceruţi de fostul şef ANAF Şerban Pop de la omul de afaceri Horia Simu, au ajuns la Alina Bica.

Şerban Pop şi Horia Simu au fost condamnaţi pentru trafic de influenţă.

„Iniţiativa în târgul corupţiei i-a aparţinut inculpatului Şerban Pop, la care Horia Simu s-a alăturat, fiind direct interesat în adoptarea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era vizat”, precizează ICCJ.

Decizia primei instanţe a fost contestată atât de acuzare, cât şi de apărare. Procesul se va relua în toamnă, la completul de cinci judecători.

 

Etichete: diicot , serban pop , alina bica , horia simu , motivare condamnare alina bica , condamnare alina bica

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale