Decizie a instanței supreme: 192 de angajați ai ISU Dobrogea trebuie să fie concediați

Data publicării:
ciocanel

Instanța supremă a decis că acest concurs fraudat, drept urmare toți cei 192 de salariați angajați ca urmare a promovării testului trebuie concediați.

Concursul a fost organizat în anul 2007.

Decizia curții supreme vine în contextul în care ANM a emis un cod galben de ninsori și viscol, cu posibilitatea de înrăutățire a condițiilor meteo.

Foști șefi ai ISU, condamnați la închisoare cu executare

Mai mult, fostul şef al ISU Dobrogea, generalul în rezervă Petre Trandafir, fostul său prim-adjunct, un colonel şi un maior au fost condamnaţi definitiv, vineri, de instanţa supremă, la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul privind fraudarea unui concurs din 2007.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile formulate în acest dosar, menţinând astfel decizia din 18 mai 2011 dispusă de un complet de trei judecători de la instanţa supremă, arată Mediafax.

În 18 mai 2012, generalul (r) Petre Trandafir a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la fals intelectual, la doi ani de închisoare pentru instigare la uz de fals şi la trei ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Instanţa a contopit pedepsele şi a dispus ca generalul în rezervă să o execute pe cea mai grea, respectiv trei ani şi şase luni de închisoare.

Totodată, instanţa i-a interzis lui Petre Trandafir mai multe drepturi pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale.

Alături de acesta au mai fost condamnaţi la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare fostul prim-adjunct al inspectorului şef al ISU Dobrogea, Neculai Coman, colonelul Gabriel Andrei Niculae şi maiorul Gabriel Alexandrescu, pentru acelaşi tip de fapte ca şi Trandafir.

Judecătorii au decis achitarea contraamiralului de flotilă Mircea Rusmănică, după ce au respins cererea procurorilor militari anticorupţie de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Achitarea contraamiralului s-a făcut în baza articolului 10 litera a din Codul de procedură penală, respectiv pentru că fapta pentru care acesta a fost deferit justiţiei nu există.

Judecătorii i-au mai condamnat pe inspectorul şef al ISU Dobrogea, colonelul Viorel Costache, la trei ani de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Instanţa i-a condamnat la pedepse cu suspendare cuprinse între opt luni şi doi ani şi jumătate de închisoare pe fostul şef al Statului Major al Forţelor Terestre Bucureşti, colonelul (r) Eugen Romanescu, Costel Datcu, Marius Sorin Bugnar, Liviu Deoşlea, Marius Sorin Creţu, Florin Niculae, Mihai Adrian Bugnar, Viorel Alexu, Mihail Dănuţ Gaicu, George Laurenţiu Dumitrescu, Nicuşor Criprian Cioroiu, Mihai Tănase şi Dumitru Ţâncă.

Judecătorii ICCJ au dispus totodată anularea a 205 foi de concurs falsificate pe numele candidaţilor, procesul verbal încheiat în 21 august 2007 de membrii comisiei de examen şi aprobat de inspectorul şef cuprinzând rezultatele concursului de ocupare a unor posturi de subofiţeri organizat la ISU Dobrogea în perioada 9 iulie 2007 - 20 august 2007, numai cu privire la menţiunile referitoare la cei 205 candidaţi ale căror lucrări au fost falsificate, tabelele cu rezultatele finale obţinute de candidaţii care au susţinut examenul pentru ocuparea funcţiilor de subofiţer conducător auto şi servant, pe subunităţi, în ordinea descrescătoare a mediilor, afişate la sediul ISU Dobrogea, numai cu privire la menţiunile referitoare la cei 205 candidaţi ale căror lucrări au fost falsificate, documentele întocmite cu prilejul încadrării la ISU Dobrogea a celor 192 de candidaţi ale căror foi de concurs au fost falsificate, procesul-verbal din 15 şi 16 august 2007, ora 22.00, încheiat la sediul ISU Dobrogea privind predarea-primirea unei mape tip DS sigilată cu sigiliu aparţinând lui Neculai Coman.

Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători de la instanţa supremă, care vineri a dat o sentinţă definitivă.

În 20 iulie 2009, procurorii anticorupţie de la Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au trimis în judecată 19 persoane în dosarul privind organizarea unui concurs pentru ocuparea a peste 400 de posturi de subofiţer la ISU Dobrogea.

În cauză au fost identificate un număr de 44 părţi vătămate, din care 37 s-au constituit părţi civile cu suma totală de 1.276.500 RON. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător, se arăta în comunicatul DNA.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu, abandonat în uitare. Infrastructura care...
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Dieta care îl ajută pe Sting să arate atât de bine la 73 de ani
Film Now
Zendaya, despre presiunea adusă de faimă: „Nu știu dacă o pot gestiona, am fost mereu un copil timid!” Cum...
Adevarul
Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură. Semnalul de alarmă tras de medici
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...