Sari la conținut

DOSARUL TRANSFORMATORUL. Relu Fenechiu s-a predat. El a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a primit joi cinci ani de închisoare cu executare. Curtea Supremă l-a condamnat definitiv și irevocabil pentru afacerea „Transformatorul”, o afacere pe care Relu Fenechiu făcut-o cu statul cu peste 10 ani în urmă, când era un simplu om de afaceri. Fostul ministru și fratele său trebuie să plătească și daune, aproape 6 milioane de lei. Instanţa supremă finalizase procesul încă de marţi, dar magistraţii au anunţat că vor face public verdictul după două zile. Fostul ministru a primit sentința justiției la domiciliul său din Iași.

Actualizare ora 18.20 Relu Fenechiu s-a predat, a confirmat Poliția. Fostul ministru nu a făcut nicio declarație și, mai mult, el nu a fost observat de presă când a ieșit din casă. Liberalul va rămâne 21 de zile în carantină în penitenciarul local, după care va fi transferat la o închisoare din zona Moldova.

Și fratele său, Lucian, condamnat la aceeași sentință, s-a predat poliției.

Actualizare 15.37. Instanța a reținut 42 de acte materiale, în loc de 46 de act materiale, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu și a menținut pedeapsa principala de cinci ani închisoare și apoi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de trei ani în cazul lui Relu Fenechiu. El mai trebuie să plătească o amendă de trei milioane de lei. Decizia este definitivă.

Relu Fenechiu a cerut să fie achitat, însă DNA le-a cerut judecătorilor să îi majoreze pedeapsa primită în primă instanţă în iulie 2013, respectiv cinci ani de închisoare. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi a fost trimis în judecată în iunie 2012, pentru că ar fi vândut prin firmele sale către Electrica Moldova transformatoare uzate, drept noi. Prejudiciul este estimat la aproape 7 milioane de lei. În acelaşi dosar a fost judecat şi condamnat în primă instanţă tot la cinci ani de închisoare şi fratele fostului ministru.

De-a lungul procesului, Relu Fenechiu a trecut de la optimism la disperare. La ieşirea de la ultimul termen al procesului, unde a stat nouă ore în faţa judecătorilor, Relu Fenechiu era vizibil îngrijorat în privinţa sentinţei definitive pe care urmează să o primească.

Sunt la fel de pesimist, de ce? Mi s-a mai intamplat ca procesul sa decurgă încurajator iar verdictul a fost invers. Îmi doresc o decizie corectă”, a spus Relu Fenechiu atunci.

Abătut a fost şi în sala de la Înalta Curte. Aproape cu ochii în lacrimi, le-a cerut judecătorilor să analizeze corect dosarul: „Trebuie să vă spun că un coleg din presă m-a încurajat mai devreme şi mi-a spus că dumneavoastră nu aţi achitat niciodată. Eu sper însă să am parte de un proces drept. (...) Sunt om, dincolo de a fi politician. Sunt şase oameni în sală care ar putea ajunge la închisoare. Vă rog, vă implor să analizaţi cu atenţie dosarul. (...) Vreau să ştiţi că sunt dărâmat de faptul că astăzi sunt aici. În viaţa mea am încercat să fac lucruri bune, dar să fiu vertical şi să nu fac compromisuri. Asta m-a adus aici”, a spus Relu Fenechiu la termenul de marţi.

La finele anului trecut, Relu Fenechiu era însă optimist. Spera ca, odată finalizat procesul, să se poată reîntoarce la Ministerul Transporturilor. „Îmi doresc să se sfârşească odată nenorocirea asta şi să mă întorc să rezolv problemele pe care am început să le rezolv în Ministerul Transporturilor”, spunea el pe 9 decembrie.

Relu Fenechiu a demisionat din Ministerul Transporturilor după ce a a fost condamnat în primă instanţă.

Relu Fenechiu, un liberal fidel cu greutate, dar şi cu o avere consistentă

Cariera parlamentară a liberalului Relu Fenechiu ar putea lua sfârşit joi, dacă este condamnat la închisoare cu executare. Relu Fenechiu a rămas fidel Partidului Naţional Liberal încă din 1996, atunci când s-a înscris în rândurile formaţiunii politice. Acelaşi partid l-a propulsat în funcţia de deputat, pe care o deţine de zece ani. A ajuns ministru tot graţie PNL, dar a fost nevoit să renunţe la post după ce instanţa l-a condamnat.

Cum a decurs cariera politică a liberalului şi care au fost controversele din jurul lui Relu Fenechiu

Relu Fenechiu este de zece ani parlamentar. El a fost ales pentru prima dată deputat în 2004, iar acum se află la al treilea mandat consecutiv. Relu Fenechiu este şi liberal cu vechime: a intrat în partid acum 18 ani şi de zece ani conduce organizaţia liberalilor ieşeni. La nivel naţional, deţine funcţia de vicepreşedinte al PNL din 2008.

Liberalul are şi o avere consistentă: deţine şase terenuri intravilane, trei case, două vile de vacanţă şi un apartament. Pe lângă acestea, el mai adaugă în declaraţia de avere trei maşini şi bijuterii sau obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro. În 2012, a încasat dividende de peste 700.000 de lei de la o firma la care este acţionar.

Relu Fenechiu este si un personaj politic destul de controversat. El figurează pe lista martorilor din rechizitoriul în care Sorin Ovidiu Vântu este acuzat că l-ar fi sponsorizat pe fostul director Gelsor, Nicolae Popa.

Etichete: daune , relu fenechiu , sentinta , ICCJ , dosarul transformatorul , fenechiu inchisoare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale