Ioan Stanomir: Tudorel Toader va aplica şi în cazul lui Augustin Lazăr scenariul aplicat Codruţei Kovesi

Data actualizării: Data publicării:
stanomir ioan

Politologul Ioan Stanomir a comentat, la Digi24, anunţul ministrului Justiţiei tudorel Toader privind declanşarea procedurii de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr. El spune că în spatele acestei proceduri sau „manevrele patronilor politici”.

 

„Dacă am observa cu toţii firul cauzal, acesta porneşte de la recomandarea domnului Dragnea de a se trimite Inspecţia Judiciară, trece prin surprizele de pe Facebook ale lui Darius Vâlcov şi sfârşeşte cu iniţiativa ministrului Justiţiei”, a spus politologul.

Stanomir apreciază că ministrul Tudorel Toader va aplica şi în cazul lui Augustin Lazăr acelaşi scenariu pe care l-a aplicat în cazul fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

De altfel, el face o comparaţie între strategia lui Tudorel Toader şi cea folosită de un alt ministru, Rodica Stănoiu.

„Scenariul pe care l-a aplicat Tudorel Toader cu atât succes, cu ajutorul Curţii Constituţionale, fireşte, în cazul Codruţei Kovesi, va fi aplicat şi lui Lazăr. Doar că de această dată circumstanţele sunt încă şi mai dramatice, pentru că aici vorbim de o ingerinţă a factorului politic în rezolvarea unei anchete în curs.

Domnia sa intervine prin intermediul acestei evaluări pentru a intimida nu doar instituţia, ci şi pe oamenii care lucrează în ea.

Este vorba de un tip de procedură care ne îndepărtează şi mai mult de standardele europene în materie.

De fapt, Tudorel Toader e identic în modul de gândire cu Rodica Stănoiu, o ministră de justiţie care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a strivi independenţa magistraţilor”, a spus Ioan Stanomir.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri