Motivarea condamnărilor în dosarul Antena Group. Sorin Alexandrescu, pionul principal în planul de șantaj

sorin alexandrescu

Instanţa arată, în motivarea deciziei de condamnare, că Sorin Alexandrescu, fost director general al Antena Group, a jucat rolul principal în planul de şantajare a administratorului RCS & RDS.

Judecătorul mai spune că Sorin Alexandrescu este cel care a obţinut actele folosite, a pus la punct planul, dar şi cel care, în mod direct, a pus presiune pe persoana vătămată.

„Inculpatul (Sorin Alexandrescu, n.r.) nu a şovăit să folosească resursele media ale societăţii comerciale pe care o conducea la comiterea faptei anterior descrise. Procedând astfel, în condiţiile în care coordona unele dintre cele mai importante instituţii media de pe piaţa românească, inculpatul a adus prejudicii grave inclusiv încrederii de care presa ar trebui să se bucure în cadrul societăţii”, se arată în motivarea Curtea de Apel Bucureşti.

Pe de altă parte, instanţa a considerat că materialele de presă pe care Sorin Alexandrescu ameninţa că le va difuza nici măcar nu existau.

„Inculpatul nu avea intenţia ca în cadrul campaniei de presă ce avea să fie declanşată să prezinte contractul încheiat de RCS & RDS şi SC Bodu SRL ca o posibilă faptă de corupţie, ci urma să susţină că acest contract reprezintă în mod cert o activitate infracţională. Acest aspect rezultă cu claritate din conţinutul spotului difuzat: „Exploziv! Mită în fotbal! 3.500.000 euro de la Oradea via Bucureşti! În curând anchetă jurnalistică”, se arată în motivare.

Curtea constată că spotul respectiv nu era de natură să ridice suspiciuni unei persoane neavizate, însă destinatarul real al acestuia nu era publicul larg, ci persoana vătămată Bendei Ioan, care dispunea de suficiente elemente pentru a înţelege la ce se referă materialul respectiv şi la modul în care acesta urma să fie tratat într-o eventuală emisiune difuzată de posturile Antena Group subiectul contractului dintre RCS & RDS şi SC Bodu SRL. (...) De asemenea, difuzarea spotului de către toate posturile TV ale Grupului Intact s-a făcut cel mai probabil pentru ca inculpaţii să fie siguri că acesta va ajunge la cunoştinţa persoanei vătămate”, potrivit motivării.

Judecătorul mai arată, în motivarea sentinţei, că implicarea lui Dan şi a Cameliei Voiculescu a fost mult redusă în comparaţie cu a fostului director Antena Group. Aşa că, explică magistratul, pedepsele aplicate acestora sunt mai mici: doi ani de închisoare pentru Dan Voiculescu, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare în cazul Cameliei Voiculescu.

În ceea ce îl priveşte pe fostul preşedinte ANAF, Şerban Pop, instanţa a considerat că trebuie să execute pedeapsa de doi ani de închisoare deoarece şi-a încălcat grav atribuţiile de serviciu, dezvăluind date confidenţiale despre o firmă verificată de subalternii săi.

Procesul va continua, pentru judecarea tuturor contestaţiilor împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, la instanţa supremă. 

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate