Sari la conținut

Raportul MCV. Cioloș: Guvernul și majoritatea politică au luat din nou justiția la ochi

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că, în raportul privind MCV, este foarte clar exprimată intenţia Comisiei Europene de a pune capăt acestui mecanism înainte de începerea Preşedinţiei României la Consiliul UE, „doar dacă România demonstrează că statul de drept şi independenţa justiţiei sunt respectate”.

Nu pentru a face plăcere cuiva de la Bruxelles, din capitalele statelor democratice sau din altă parte, ci pentru că acestea fac parte din valorile la care am aderat odată cu intrarea în UE şi care stau la baza bunăstării şi a libertăţilor fundamentale ale omului”, continuă Cioloş într-o postare pe Facebook.

Fostul premier afirmă că anul trecut s-au făcut progrese considerabile în acest sens, pentru că, la acea vreme, atât Guvernul, cât şi societatea civilă, alături de instituţiile din sistemul judiciar au dovedit că asta îşi doresc pentru România.

Anul acesta, Guvernul şi majoritatea politică din Parlament au luat din nou justiţia la ochi. La începutul anului, cu o tentativă de lovitură scurtă în plină figură. După ieşirea oamenilor în stradă, loviturile s-au reluat dar mai «finuţ», pentru a nu se vedea vânătăile, însă obiectivele par să rămână aceleaşi: subordonarea politică (şi nu evitarea abuzurilor aşa cum ni se spune) a sistemului judiciar care pare să încurce socotelile unora care au impresia în continuare că puterea politică vremelnică înseamnă dreptul de a trata statul şi bunurile publice ca pe propria moşie”, continuă Dacian Cioloş, citat de News.ro.

El precizează că acest gen de semnale precum cel al Comisiei Europene sunt utile, dar nu vor putea înlocui niciodată voinţa şi sinceritatea politică în a accepta că fără justiţie independentă nu vom scăpa de tentaţia corupţiei, nici la vârful şi nici la baza societăţii.

Şi că fără cinste şi onestitate nu vom avea bunăstare consolidată oricât de bine ar merge economia. Acei politicieni care încă ezită în a face ceea ce spun atunci când clamează susţinerea independenţei justiţiei trebuie să aleagă sinceritatea. Iar cei care stau pe margine sperând că lucrurile se vor schimba de la sine să-şi asume la viitoarele alegeri un rol activ. Până la alegeri să dăm semnalul clar celor care acum abuzează de puterea dată de o majoritate politică în Parlament şi la guvernare că modificările legislative care merg împotriva independentei justiţiei şi a statului de drept nu ne reprezintă pe cei mulţi”, mai scrie Cioloş.

Comisia Europeană arată în raportul MCV publicat miercuri că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare, mai spune CE.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, spune că raportul MCV este pozitiv și că toate recomandările vor fi îndeplinite astfel încât mecanismul să fie ridicat anul viitor.

Pe de altă parte, președintele Iohannis vorbește despre un „serios semnal de alarmă”.

Dacă acțiunile Guvernului și Parlamentului României cu privire la procesul de modificare a legilor justiției vor continua în aceeași direcție ca și până acum, România va face pași înapoi în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.

Pe aceeași temă