Sari la conținut

Chirica, după ce a rămas fără funcţii în PSD: "Suntem în premieră mondială"

Comitetul Executiv al PSD a decis, printr-un vot unanim, ca primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, să rămână fără funcţii în partid.

mihai chirica fb

Actualizare 16.50. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că „în jur de 80% dintre colegi” i-ar fi cerut să supună la vot excluderea din partid a lui Mihai Chirica.

Eu am refuzat să supun la vot propunerea de excludere, care ar fi fost votată cu o majoritate zdrobitoare. Sper ca domnul Chirica să înțeleagă de ce a fost PSD atât de nervos din cauza acelor ieșiri”, a declarat Dragnea.

În privința cererilor unor filiale ca și europarlamentarul Cătălin Ivan să fie exclus din PSD, Dragnea a răspuns: „Nu poate fi exclus din partid cineva care nu este membru”. Șeful PSD a arătat că europarlamentarul a fost exclus „demult”, de organizația Sector 1.

Actualizare 16.30. Mihai Chirica a pierdut funcţia de vicepreşedinte al PSD şi conducerea filialei ieşene. Preşedinte interimar al PSD Iaşi a fost numit Maricel Popa, şeful Consiliului Judeţean Iaşi.

Potrivit lui Chirica, votul împotriva sa a fost „unanim”. „Sigur, suntem în premieră mondială, când un președinte de organizație care a spus adevărul este pedepsit pentru asta”, a declarat Chirica, la finalul ședinței CEx al PSD.

Primarul și-a exprimat, totodată, încrederea că locuitorii Iașiului nu vor fi penalizați pentru „aspecte de disidență politică”.

-------

El este în prezent vicepreședinte PSD dar și șef al filialei Iași a partidului. Chirica este primar al Iașiului și a criticat in mai multe rânduri pe șeful partidului Liviu Dragnea în privința adoptării OUG 13. Contactat de Digi24, el a apreciat măsura adoptată împotriva sa ca un ”act de injustețe”. Mihai Chirica a declarat, referitor la informația că va fi exclus din funcțiile de conducere din partid, că încă nu știe dacă se va întâmpla acest lucru și că dacă informația este reală ar fi o „injustețe morală” față de el, deoarece tot ce a făcut a fost să se „exprime într-o modalitate corectă fără să prejudicieze imaginea partidului”.

Înaintea ședinței de miercuri, liderul PSD Iaşi, Mihai Chirica, a mai susţinut că se aşteaptă „la maturitate şi înţelepciune” din partea colegilor de partid în şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, în care va fi discutată situaţia sa în partid, el adăugând că „nu poţi pedepsi un om care spune adevărul”.

Mihai Chirica a declarat, marţi, pentru News.ro că are aşteptări „relativ mari” înaintea reuniunii CEx al PSD şi că nu poate fi sancţionat, pentru că tot ceea ce a spus s-a confirmat.

„Ordonanţa 13 nu mai există, ministrul Florin Iordache a plecat şi el, astfel că tot ce am rostit s-a confirmat. Nu pot fi tras la răspundere, pentru că nu am spus nimic neadevărat şi nu am avut ieşiri împotriva PSD. Unii colegi s-au pronunţat deja împotriva mea, însă nu poţi pedepsi un om care spune adevărul. Mă aştept la maturitate şi înţelepciune în şedinţa de mâine (miercuri – n.r.)”, a declarat liderul PSD Iaşi.

Chirica a precizat că există un PSD vechi, dar şi unul nou, susţinând că atunci când a intrat în partid a încercat să aducă un suflu nou.

„Am rămas unic prin zgomotul pe care l-am făcut. Când am venit în partid am încercat să aduc un suflu nou, constatând că am ajuns într-un partid perimat. Cred că există masă critică în partid pentru un nou PSD”, a mai spus Chirica.

Întrebat ce va face dacă i se vor retrage funcţiile politice în PSD, respectiv cea de lider al PSD Iaşi şi vicepreşedinte naţional, Mihai Chirica a spus că, dacă se va întâmpla acest lucru, va rămâne în PSD, întrucât prezenţa sa în partid nu a fost conjuncturală.

„Dreptul de a fi social-democrat nu mi se poate lua. Voi continua să lupt pentru o lume normală”, a afirmat Mihai Chirica.

Imediat după declanșarea scandalului privind OUG 13, Mihai Chirica a susținut că Florin Iordache este „cel mai responsabil” de haosul din ultimele zile, pentru că este deținătorul portofoliului și crede că odată cu demisia acestuia se vor rezolva lucrurile. „Cer public demisia ministrului Justiției”, a spus el.

Vicepreședintele PSD îi reproșează lui Liviu Dragnea că nu știe să aleagă „oameni competenți” și nu știe să-i asculte pe „oamenii care contează”. De asemenea, edilul Iașului mai spune că Liviu Dragnea poate să corecteze greșelile comise.

Asistăm din păcate la un blocaj, introdus aproape artificial. Propun Guvernului și domnului Dragnea să abroge la fel de urgent ordonanța de urgență, să propună proiecte de lege Parlamentului ales pe 11 decembrie, să facă dezbatere publică”, a declarat Chirica.

În schimb, el consideră cu Sorin Grindeanu nu ar trebui să demisioneze, fiind nevoie doar ca modificările la codurile penale să fie abrogate.

„Nu trebuie să plece Sorin Grindeanu, nu trebuie haos și alegeri anticipate, nu trebuie manipulată populația și învrăjbită. Trebuie să ne îmbunătățim imaginea la nivel internațional”, a spus el.

 

Etichete: PSD , Mihai Chirica , primar iasi , oug 13

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale