"Amendamentul Ponta" a fost adoptat. Reacţiile liderilor social-democraţi

Data publicării:
ponta psd fb

Amendamentul propus de Victor Ponta a fost adoptat de Consiliul Naţional, iar şeful PSD spune că documentul produce efecte imediate, chiar dacă nu a trecut încă de votul Congresului. "Amendamentul Ponta" scoate, teoretic, din partid orice membru care are probleme cu legea. De exemplu, un ministru arestat preventiv îşi pierde funcţia. Iar dacă un social-democrat e condamnat în primă instanţă, sancţiunea este pierderea funcţiei politice şi suspendarea din partid. O condamnare definitivă duce la excluderea din PSD.

Victor Ponta: „Din momentul adoptării de Consiliul Naţional produce efecte politice, nu juridice. Aşa cum, din păcate, Vâlcov s-a retras din funcţie, dacă va fi orice altă situatie prevăzută în rezoluţia adoptată de consiliu se va proceda în consecinţă”.

Amendamentul lui Victor Ponta s-ar putea lovi la Congres de votul liderilor social-democraţi nemulţumiţi de sancţiunile propuse.

Lia Olguţa Vasilescu: „Domnule prim-ministru, s-ar putea să ne trezim în situaţia în care nu vom mai avea nicio funcţie de conducere primari sau preşedinţi de consilii judeţene”.

Alţi lideri din ţară cred că "amendamentul Ponta" e preţul pe care PSD trebuie să îl plătească dacă vrea să convingă electoratul că a înţeles mesajul de la prezidenţiale.

Gheorghe Nichita: „Dau un mesaj, ne dorim să schimbăm ceva în România, să fim expuşi în continuare cu patimile noastre, pentru a fi judecaţi”.

Ecaterina Andronescu: „Şi eu cred că trebuie să fie acceptat, pentru că este importantă ideea şi organizaţia trebuie să meargă mai departe”.

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu este unul dintre liderii partidului vizaţi de sancţiunile din noul statut deoarece este urmărită penal pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft.

Lista liderilor PSD care au probleme cu Justiţia începe de la vârful partidului. De la numărul 2 în PSD, Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul "Referendumul".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Cum și-a câștigat Elena Udrea primii bani. Colegii îi spuneau „coana mare”: „Eram din provincie!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan și Victor Cornea sunt oficial soț și soție. Primele imagini de la cununia civilă
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, mesaje emoționante de ziua fiicei lor. Carys a împlinit 23 de ani și...
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
România crește cu o lună vârsta la care ieși la pensie, în timp ce Republica Moldova refuză. Cine e afectat?
Digi FM
La fel de îndrăgostiți și după 10 ani împreună. Macaulay Culkin, fericit alături de logodnica sa la o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...