Băsescu: Să povestească Dragnea cum îi mângâia ghipsul lui Kovesi și îi dădea să mănânce șorici

Data publicării:
traian basescu presidency

Traian Băsescu răspunde acuzaţiilor lansate de Liviu Dragnea în timpul discursului său de la mitingul PSD de sâmbătă seară, potrivit cărora fostul preşedinte a creat statul paralel. Băsescu spune, astfel, că dacă el a creat acest stat paralel, atunci Dragnea este cel care „l-a lins” şi „a lins cu sârg pe toţi şefii instituţiilor statului paralel” pe care acum îi condamnă.

„Este greu să găseşti un individ cu un caracter mai mizerabil decât Dragnea. La mitingul de sâmbătă din Piaţa Victoriei, înfiera cu mânie proletară, în faţa a circa 100.000 de naivi aduşi pe tabel de prezenţă din toată ţara, statul paralel. Îmbogăţitul peste noapte din Teleorman a uitat să le spună naivilor din Piaţa Victoriei că în perioada 2010 – 2014, de două ori pe săptămână, se întâlnea în vilele SRI, K2 şi T14 cu exponenţii statului paralel, Maior, Kovesi, Coldea, Ponta (alt caracter), Dâncu, şi puneau ţara la cale legat de dosare şi arestări, mai ales după mai 2012, când Ponta (alt mare caracter) a devenit premier”, a scris Băsescu pe pagina sa de Facebook.

El se întreabă, ironic, de ce liderul PSD nu le-a povestit oamenilor din Piaţa Victoriei despre „cum îi mângâia ghipsul şi îi oferea Laurei Codruţa Kovesi şorici de porc proaspăt adus din Teleorman şi pârjolit la T14” şi de ce nu le-a spus că chiar el a susţinut-o pe Kovesi pentru funcţia de procuror şef al DNA în 2013, dar şi în 2016, când a fost renominalizată.

Traian Băsescu răspunde acuzaţiilor lansate de Liviu Dragnea în timpul discursului său de la mitingul PSD de sâmbătă seară, potrivit cărora fostul preşedinte a creat statul paralel. Băsescu spune, astfel, că dacă el a creat acest stat paralel, atunci Dragnea este cel care „l-a lins” şi „a lins cu sârg pe toţi şefii instituţiilor statului paralel” pe care acum îi condamnă., a explicat Băsescu.

Liderul PMP a adăugat că dacă el este cel care a creat statul paralel, atunci Dragnea este cel care „l-a lins”.

„Dar dacă eu am creat statul paralel pe care Dragnea vrea să-l distrugă sau să-l supună, este cert că tot Dragnea este cel care a lins cu sârg pe toţi şefii instituţiile statului paralel pe care azi îi acuză. Concluzie despre statul paralel? Eu l-am făcut, iar Dragnea l-a lins”, a continuat Băsescu.

În încheiere, fostul preşedinte a explicat că sintagma „stat paralel” nu are nicio acoperire în realitate, dar este vorba despre procurori, judecători şi despre calitatea unor oameni care trebuie să răspundă în faţa legii pentru abuzurile lor şi nu despre instituţii, care au nevoie să fie consolidate, nu distruse.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus în discursul susţinut sâmbătă seară în Piaţa Victoriei, în care i-a salutat pe „inflitraţii satatului paralel”, că oamenii din stradă sunt „voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”. Dragnea a definit statul paralel ca fiind „un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile”.

„Au trecut trei ani şi jumătate de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas, dragii mei. Care sunt instrumentele? Procurorii corupţi au rămas, i-aţi văzut la televizor fabricând dosare, falsificând probe. Şefa DNA, aţi auzit-o cerând procurorilor capete mari, cerând să facă dosar premierului, a anchetat Guvernul doar pentru că guvernează. Aţi văzut umilind zeci de oaneni care au fost apoi achitaţi. Generalii au rămas, ei vorbesc astăzi prin gura opoziţiei. Ei acţionează prin reţeaua lor de probagandă securistă, prin ONG-uri finanţate ilegal. Jurnaliştii sub acoperire au rămas. Îi vedeţi cu batistute cu tot, îi citiţi, îi auziţi un fiecare zi minţind in ziarele şi televiziunile lor, dar fără să poată vreunul sa spună unui inspector fiscal din ce bani trăiesc. Magistraţii sub acoperire au rămas. Pe ei nu-i vedeţi, dar vă doresc din toată inima să nu ajungeţi să-i cunoaşteţi. A mai rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete şi justiţia în scopuri politice, adică să-i pună preşedintelui la picioare capetele adversarilor politici”, le-a spus Liviu Dragnea oamenilor adunaţi în Piaţa Victoriei.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri