Reacție PSD la sesizarea CCR. Buzatu: „Iohannis are impresia că ne poate prosti pe toți în fiecare zi”

Data actualizării: Data publicării:
dumitru buzatu zambeste portret
Dumitru Buzatu.Foto: Digi24

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, critică decizia președintelui Klaus Iohannis de a sesiza Curtea Constituțională pe tema proiectului de buget pe 2019.

„Klaus Iohannis are impresia că ne poate prosti pe toți în fiecare zi. Domnia sa a adoptat această manieră obstrucționistă în care, pas cu pas, încearcă să pună toate piedicile Guvernului actual pentru că nu este de culoarea sa politică și, în aceste condiții, ar dori, în mod subtil, să nu se prindă lumea, să pună toate frânele posibile activității guvernamentale și admnistrației publice locale, astfel încât să apară ideea că singurul tătucă al națiunii care are grijă de cetățenii României este domnul Klaus Iohannis”, a declarat Dumitru Buzatu pentru Digi24.

Liderul social-democrat susține și că activitatea administrațiilor locale este afectată de decizia șefului statului. „Noi investim în momentul acesta pe programele naționale și pe fonduri europene într-un număr masiv, record, de lucrări și facem progrese remarcabile în ceea ce privește drumurile județene, comunale și sătești, în ceea ce privește școlile, în ceea ce privește aducțiunile de apă. De asemenea, avem programe finanțate din fonduri europene care trebuie cofinanțate din bugetele noastre, bugete pe care domnule Klaus Iohannis le întârzie în acest moment”, a declarat Buzatu.

Întrebat care va fi reacția PSD la decizia președintelui, liderul PSD Vaslui a răspus: „Mie îmi pare foarte rău pentru că, din păcate, datorită unor considerente, măsura pe care ar trebui să o luăm în acest moment și pe care, de altfel, domnul Iohannis o așteaptă pentru a se autoculpabiliza. Adică, să-l suspendăm. Dar dacă am putea să-l suspendăm definitiv, să nu mai uzeze el de subterfugiile de care a uzat domnul Băsescu pentru a se menține acolo și acum ne dă lecții”.

Buzatu a precizat că „nu vom face asta” (suspendarea lui Klaus Iohannis - n.r.), adăugând „dar, tare mi-aș dori asta”. „Sunt comandamente politice mai înalte care nu ne permit acuma să ne jucăm cu asemenea chestiuni și, din punctul acesta de vedere, probabil că domnul președinte Iohannis este și inconștient dacă își permite totuși să facă lucrul acesta în momentul acesta”, a mai spus Buzatu.

Liderul PSD Vaslui a declarat, ironic, și că președintele Iohannis „accelerează” bugetul prin sesizarea CCR, după ce a reproșat actualei puteri că a întârziat cu prezentarea acestuia.

„Ce pot eu să remarc este că afirmațiile domnului președinte sunt în proporție de 99% mincinoase. Dar nu mincinoase așa, ci minciuni grosolane, cu care încearcă să prostească cetățenii acestei țări”, a mai declarat Dumitru Buzatu pentru Digi24.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că va sesiza Curtea Constituțională a României cu privire la proiectul de buget pe anul 2019. De asemenea, șeful statului a criticat PSD: pentru spitale regionale nu au bani, dar pentru ei au. „PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut, pentru asta au bani”, a declarat Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Opriți-vă, frate, cu titlurile gen „Românca… a câștigat Premiul Oscar”
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția Alexandrei Căpitănescu după criticile din jurul piesei cu care merge la Eurovision 2026: "Un mesaj...
Film Now
Timothée Chalamet și Steven Spielberg, moment tensionat la Oscar 2026. Regizorul l-a criticat după...
Adevarul
Cine este Natalie Musteață, românca premiată la Oscar 2026. Ce spune despre originea ei: „Am crescut cu...
Newsweek
Ziua în care se decide ce sume de bani primesc în plus la pensie 3.000.000 de pensionari. Sunt 2 scenarii
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
„Sunt crocodili absolut peste tot”. Avertismentul autorităților după inundațiile din Australia
Film Now
Cele mai comentate momente de la premiile Oscar 2026. De la glumele serii la ratarea lui Timothee Chalamet și...
UTV
Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit statueta pentru...