C.T. Popescu: „E vorba de viitorul României în Europa și în lume. Avem ce vota, oameni buni!”

Data publicării:
Cristian Tudor Popescu Digi24
Cristian Tudor Popescu la Digi24

Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că cele două teme pentru referendumul din 26 mai, anunțate astăzi de președintele Klaus Iohannis, sunt neinspirate și nu vor avea nicio influență asupra celor care vor să paralizeze justiția. În schimb, rezultatul alegerilor europarlamentare „are o legătură majoră cu tupeul partidelor la putere de a ataca justiția”, spune el.

Care este problema în momentul de față în legătură cu justiția din România? E că în puterea politică din România se află două partide care vor să distrugă justiția, să o paralizeze în interesul lor personal și de partid. Cum crede că rezolvă această problemă dl Iohannis prin cele două teme? Amnistie și grațiere: tema nu mai e la modă în acest moment, s-a făcut uitată, nu mai vor să rezolve așa problema.

A doua chestiune - nu mai poate Guvernul să dea ordonanțe de urgență pe chestiuni de infracțiuini. Și ce? Puterea politică se schimbă prin acest referendum? Nu! Dacă se închide poarta cu ordonanțele, o să folosească Parlamentul. Care e problema? Cum îl și folosește în clipa de față. Nici măcar tot Parlamentul, dl Iordache, care a făcut sesizare la CCR pe conflict constituțional prin care să distrugă hotărârile completurilor de 3, firește, tot în sprijilul d-lui Dragnea. Cum să-l oprești?”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Câtă vreme PSD-ALDE sunt la putere și ne-au demonstrat tuturor că vor să paralizeze justiția - poți fi de acord cu asta sau nu, dar ăsta e obiectivul, ni l-au arătat clar - aceste două teme propuse de dl Iohannis sunt niște linii trase cu creta pe asfalt peste care sperăm să nu sară o haită de lupi”, a adăugat el.

Mai mult, spune Cristian Tudor Popescu, Guvernul poate fi împiedicat să dea ordonanțe de urgență doar prin modificarea Constituției.

După acest referendum, ar trebui să mai urmeze încă unul pentru a fi schimbată Constituția. Nu are niciun efect”, a spus el.

Lucrurile se pot schimba doar prin alegeri, chiar și prin cele europarlamentare, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

Acolo, dacă se modifică semnificativ numărul de locuri pe care le obțin partidele, aceasta are o influență majoră în legătură cu tupeul partidelor aflate la putere de a ataca justiția. De pildă, PSD scontează pe 12 mandate. Dacă obține 6-7, se mai domolește entuziasmul antijustiție al partidului”, a spus gazetarul.

Nu cred că face un serviciu dl Iohannis cu acest referendum altcuiva decât sieși - și nici de asta nu sunt foarte convins. Există mulți oameni care au următoarea poziție: Toate partidele sunt la fel, sunt scârbit, nu am cu cine vota. Acești oameni pot să găsească în referendum un debușeu. Pot veni să voteze la referendum și să nu voteze la europarlamentare pentru că toate partidele sunt „aceeași mizerie”.

Dacă alegerile europarlamentare vor da rezultatul standard, atât ca prezență, cât și ca distribuție de voturi, rezultatul referendumului poate să-l înrămeze la Cotroceni și să se uite la el”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul a mai spus că, pe de o parte, un loc în Parlamentul European înseamnă „aproape 10.000 de euro bucata pe lună”, iar cei care ar pierde aceste locuri ar fi furioși. În afară de problemele interne din partide, rezultatul alegerilor europarlamentare este „un semnal în legătură cu alegerile prezidențiale și parlamentare. E mult mai important rezultatul acestor alegeri decât referendumul”.

Eu o să mă duc, o să votez și la referendum, dar nu pot să nu analizez situația”, a adăugat el.

Cristian Tudor Popescu le-a transmis și un mesaj celor care spun că nu au cu cine să voteze.

Există două partide care sunt antieuropene, antijustiție, și există alte câteva partide care sunt chioare, șchioape, oloage, sunt tâmpite, sunt cum vreți, dar nu sunt antieuropene și nu sunt antijustiție. E o linie cât se poate – nici nu a fost vreodată în alegerile din România o linie atât de clară de demarcație între partidele participante la alegeri. Prin urmare, ai ce vota. Fie votezi cu cele două partide antieuropene și antijustiție, fie votezi cu celelalte, pe baza unor criterii de o importanță crucială. E vorba de viitorul României în Europa și în lume. Avem ce vota, oameni buni!”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Comentariul său vine după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat temele de la referendumul din 26 mai: „interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție” și „interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe”.

Șeful statului a atacat PSD și a solicitat din nou Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției și politicii penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri