Camera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă. Pe ordinea de zi, amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă

Data publicării:
camera deputatilor inquam octav ganea
Camera Deputaților. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă, cu participarea efectivă a mai multor deputaţi, printre proiectele care urmează să fie dezbătute aflându-se şi cel privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă, scrie Agerpres.

Şedinţa începe la ora 10:00, iar votul final va fi electronic, la distanţă.

Pe ordinea de zi figurează şi proiectele pentru completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propunerea legislativă pentru completarea art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

De asemenea, se mai află pe ordinea de zi şi propunerea legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, cea privind aprobarea obiectivului de investiţii "Spitale pentru România", proiectul de lege referitor la trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca în domeniul public al judeţului Cluj.

Se regăsesc totodată, pe ordinea de zi, proiectele de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2020 referitoare la acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi, respectiv, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 referitoare la stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială.

Unele dintre aceste proiecte urmează să fie dezbătute în plen sub rezerva depunerii rapoartelor de la comisiile de specialitate.

Şi ultima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat cu prezenţa anumitor deputaţi - lideri ai grupurilor parlamentare, iniţiatori ai proiectelor, preşedinţi ai comisiilor de specialitate şi parlamentari nominalizaţi să ia cuvântul.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998