Ce spune înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă în PE despre posibilitatea excluderii PSD din grupul socialiștilor

Data actualizării: Data publicării:
gabriela zoana

În istoria Parlamentului European nu există situaţii prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune şi, de asemenea, nu există situaţii în care o ţară „să fie sărită” de la asigurarea mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a afirmat, sâmbătă, europarlamentarul PSD Gabriela Zoană, cea care a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă în legislativul european după ce aceasta a devenit premier.



Declaraţia sa vine în contextul în care europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat că va depune la începutul sesiunii de toamnă o solicitare de excludere a PSD din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

„În istoria Parlamentului European nu există situaţii prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune, dar există situaţii în care anumite formaţiuni s-au retras voluntar din cadrul alianţelor din care făceau parte, în cazul în care nu se mai regăseau în valorile respectivei alianţe. De asemenea, nu există situaţii în care o ţară să fi fost "sărită" de la asigurarea mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar România nu este într-o asemenea situaţie, indiferent de absurditatea scenariilor pe care le concept unii şi alţii”, susține Gabriela Zoană, potrivit unui comunicat transmis de PSD, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, dincolo de declaraţiile ridicole făcute din dorinţa de afirmare a unor politicieni, excluderea PSD din S&D este la fel de fantezistă precum ipoteza că României nu îi va fi acordată Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene.

„Indiferent cât s-ar strădui unii analişti sau politicieni să creeze subiecte artificiale cu care să atragă atenţia publicului în aceste luni de vacanţă, nu vor reuşi prin tehnici de dezinformare prost documentate. A presupune că Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) va exclude PSD doar pentru că un coleg de la Bruxelles doreşte să lovească în partidul pe listele căruia nu mai poate candida este la fel de fantezist cu a presupune că României îi va fi retrasă Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene doar pentru că jandarmii au intervenit în forţă împotriva celor care tulburau ordinea şi liniştea publică în cadrul manifestaţiilor din Piaţa Victoriei. Putem înţelege că e vară şi e cald, putem înţelege şi faptul că unii încă au minţile încinse de la atâtea strategii despre cum să dărâme Guvernul, dar nu putem înţelege introducerea pe agenda zilnică a unor ipoteze absurde, născocite de minţile celor care au realizat că prin activitatea lor politică invizibilă nu vor putea ajunge curând la guvernare”, a adăugat europarlamentarul PSD. 

Citiți și: Europarlamentar PSD: Mă înspăimântă că nimeni nu mai vrea să-şi asume responsabilitatea consecinţelor în cazul unor violenţe la miting

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
Olivia Colman dezvăluie cum a rezistat mariajul cu Ed Sinclair: „Nu suntem mari certăreți, iar asta ne-a...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Pensii crescute pe bandă rulantă în urma proceselor cu Casa de Pensii pentru anumiți pensionari. Ce au muncit
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Efectele surprinzătoare ale dietei keto. Ce beneficii ar avea asupra persoanelor care se confruntă cu depresie
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Margot Robbie, despre cel mai jignitor cadou primit vreodată: „Era o carte care îmi spunea să mănânc mai...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani