Colaborare între V. Ponta şi D. Constantin privind Legea salarizării

Data publicării:
ponta constantin

Fostul premier Victor Ponta a declarat miercuri, la Parlament, că, alături de senatorul PSD Eugen Teodorovici şi de deputatul ALDE Daniel Constantin, lucrează la o serie de amendamente pe care le vor depune la Legea salarizării unitare.

„Deocamdată lucrez la nişte amendamente la Legea salarizării care chiar cred că sunt importante şi pe care o să le depun. Se face în Legea salarizării o nedreptate şi o greşeală după părerea mea privind salarizarea consilierilor de integrare europeană. Şi împreună cu domnul Teodorovici, care a fost un foarte bun ministru al Fondurilor Europene şi care chiar m-a ajutat atunci şi împreună cu domnul Daniel Constantin care a şi lucrat cu fonduri europene - a fost şi el consilier acum 10-12 ani - o să facem un amendament ca să rămână la salarizarea de acum că ei pierdeau nişte bani şi nu era deşteaptă treaba”, a afirmat Victor Ponta, citat de News.ro.

Întrebat dacă are susţinere pentru acest amendament, deputatul a susţinut că este „un detaliu”, nu o chestiune politică.

„Eu cred că e un detaliu, nu e o chestiune politică aşa, e vorba de câţiva oameni, nu foarte mulţi, nu are nici mare impact bugetar, cred că atunci când faci o lege atât de complicată îţi scapă foarte multe detalii şi întâmplător, aici, au ajuns la noi cei în cauză şi chiar au dreptate”, a completat Victor Ponta.

Social-democratul a mai precizat că va mai susţine un amendament cu privire la salarizarea personalului neclerical.

„O să susţin un alt amendament. Eu sunt cel care am dat ordonanţa pentru personalul neclerical, să aibă salariul la nivelul salariului minim pe economie. Acum Legea salarizării le taie banii. Nu e vorba de mulţi oameni, nu e vorba de o problemă – cade bugetul de la asta, cum să nu susţin eu când eu am dat ordonanţa?”, a conchis deputatul PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri