Completurile de cinci judecători. Zeci de dosare, printre care cel al lui Tăriceanu, amânate pentru 25 februarie

Data actualizării: Data publicării:
160920_ICCJ_tariceanu_004_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Zeci de dosare, între care cele în care sunt judecaţi Călin Popescu-Tăriceanu, Toni Greblă, Cristian David, dar şi contestaţia în anulare depusă de Elena Udrea, au fost amânate luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru data de 25 februarie.

tariceanu cu spatele la iccj
Călin Popescu Tăriceanu la Înalta Curte de Casație și Justiție

Dosarele aflate la completul de cinci au fost amânate pentru ca judecătorii de la Instanţa supremă, reuniţi pe 31 ianuarie în Secţiile Unite, să decidă asupra jurisprudenţei de urmat în legătură cu repartizarea cauzelor.

Concret, Secţiile Unite trebuie să hotărască dacă dosarele intrate în 2018 pe rol la completurile de cinci, în care nu au fost administrate probe, rămân la completurile trase la sorţi în decembrie 2018 sau se vor repartiza celor constituite în ianuarie 2019.

Pe 14 ianuarie, ICCJ a decis amânarea altor dosare, printre care cel al fostului premier Victor Ponta, achitat în primă instanță în dosarul Rovinari-Turceni, și cel al retrocedărilor de păduri presupus frauduloase, în care este vizat și fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc.

Pe 3 ianuarie, ICCJ a tras la sorți, pentru a patra oară în două luni, completurile de cinci judecători.

Curtea Constituţională a admis, în 7 noiembrie, sesizarea Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători, reamintește News.ro.
 
Curtea Constituțională a admis sesizarea formulată de prim-ministru şi „a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013”.
 
În 9 noiembrie, s-a desfăşurat o tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători de la ICCJ, iar preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, afirma că speră ca astfel să se încheie epopeea acestor completuri, deşi avea dubii că acest lucru se va întâmpla.
 
Curtea de Apel Bucureşti a decis apoi, în 23 noiembrie, anularea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza căreia au fost trase la sorţi noile completuri de cinci judecători. De asemenea, instanţa a decis suspendarea executării acestei hotărâri, procesele aflate pe rol la aceste completuri fiind suspendate. Curtea de Apel Bucureşti a admis, astfel, acţiunea depusă în instanţă de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a contestat tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
În consecinţă, în 28 noiembrie, Adunarea Generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a transmis că există un blocaj în funcţionarea completurilor de 5 judecători care nu-şi pot desfăşura activitatea, iar la şedinţele din 3 şi 10 decembrie se vor prezenta judecătorii din completurile extrase în luna noiembrie. Aceştia, însă, vor acorda noi termene de judecată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri