Sari la conținut

Corina Creţu confirmă: Se discută condiţionarea fondurilor europene de independenţa justiţiei şi statul de drept

Comisarul european pentru Politici Regionale admite că la Bruxelles se ia în calcul condiţionarea alocărilor de fonduri de respectarea statului de drept, în ţările beneficiare. Reacţia Corinei Creţu se încadrează astfel în linia declaraţiilor făcute de un alt comisar, cel pentru Justiţie, care arăta recent că este "foarte logic" să "existe o garanţie privind un sistem judiciar independent şi respectarea statului de drept".

“Ceea ce se discută la ora actuală, și nu este legat neaparat, de România, este introducerea unei condiționalități legate de acordarea de fonduri europene și statul de drept. Dar asta după 2020. La ora actuală, eu nu am nicio prevedere legală prin care să nu acord fonduri europene. De pildă, într-un ziar german, am fost criticată pentru că am aprobat un proiect pentru extinderea metroului din Varșovia, având în vedere derapajele care există în acea țară. Polonia, dacă ar merge la Curtea Europeană de Justiție, ar câștiga”, a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, la Europa FM.

Intervenţia oficialului vine la câteva zile după un avertisment transmis public oficialilor de la Bucureşti de Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans. „Urmărim cu îngrijorare evoluțiile recente din România. Independența sistemului judiciar românesc și capacitatea sa de a combate în mod eficace corupția constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, arătau preşedintele, respectiv vicepreşedintele Comisiei Europene, într-o scrisoare comună

Tot zilele trecut, vorbind la Bruxelles după o reuniune a Colegiului Comisarilor, Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie, a spus că este „foarte logic” ca, în condiţiile în care este vorba despre banii contribuabililor europeni, „să existe o garanţie privind un sistem judiciar independent şi respectarea statului de drept”.

Intervenţia de la Europa FM a Corinei Creţu poate fi ascultată integral AICI.