Crin Antonescu, despre decizia AUR, POT și SOS de a vota împotriva legii anti-drone: Avem partide care fac jocul Rusiei

Data publicării:
crin antonescu in studioul digi24
Crin Antonescu. Foto: Captură Digi24

Crin Antonescu a vorbit la Digi24 despre decizia partidelor AUR, POT și SOS România de a vota împotriva proiectului de lege care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, numind-o „de neînțeles”. „Probabil că a deranjat o lege care ne-ar putea permite să doborâm drone rusești,” a precizat Antonescu.

„Este de neînțeles în aparență, legea era necesară, să spunem, foarte repede. A fost cerută de conducerea Armatei Române, de conducerea militară a Armatei Române. S-a explicat de ce, practic nu ne putem apăra dacă n-avem această lege. E foarte bine că s-a dat, cam târziu, dar s-a dat. Votul celor din Parlament, votul părții din opoziție extremiste, nu știu. Am niște nedumeriri la AUR, care totuși, măcar formal, adoptase o linie europeană. La celelalte două partide n-am de ce să mă mir. Pentru că acolo, cel puțin în cazul SOS, sunt declarații făcute în cinstea și în ambasada Rusiei. Sunt declarații făcute împotriva Europei, împotriva Occidentului, împotriva angajamentului pro-occidental al României. Da, avem partide și, repet, candidatul Georgescu, oricâte semnale pe Twitter ar da, fie și Elon Musk, candidatul Georgescu face jocul Rusiei, foarte clar, că vrea, că nu vrea. Da, probabil că a deranjat o lege care ne-ar putea permite să doborâm drone rusești dacă ele intră în spațiul nostru aerian sau pe teritoriu,” a declarat Crin Antonescu.

Întrebat dacă aceștia mai pot pretinde că sunt patrioți, dacă sunt împotriva apărării țării lor, Antonescu spune că o fac „în mod absolut ilegitim, după cum pot pretinde și domnul Georgescu, și susținătorii săi, când se comportă evident ca niște lachei ai unor apropiați, eventual ai lui Donald Trump, când ne amenință că fac liste negre cu noi, când le vor da verde cineva, niște oameni din administrația Trump, și pretind după aceea că sunt suveraniști. Niciodată, în toți acești ani în care noi am deplâns uneori docilitate autorităților române față de parteneri strategici sau, mă rog, interferențe sau sugestii prea apăsate ale unor ambasade, niciodată nu s-a procedat pe față ca în regimul fanariot, de parcă Washingtonul ar fi Stambul și de parcă niște oameni de aici își cumpără tronul acolo. Asta avem acum. Este odios, este îngrozitor, dar se petrece. Cei care își spun suveraniști și cei care clamează că sunt patrioți fac aceste lucruri”. 

Partidele AUR, POT și SOS România au votat împotriva proiectului de lege care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, cât și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară, în plenul de miercuri al Camerei Deputaților. Ambele inițiative legislative au fost adoptate de deputați și vor merge la Senat, for decizional, apoi trebuie să fie promulgate de șeful statului. 

Proiectul privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional a fost adoptat de deputați cu 196 de voturi „pentru”, 99 „împotrivă” și două abțineri. Din cele 99 de voturi contra, 55 au fost ale AUR, 24 ale SOS România și 20 de la Partidul Oamenilor Tineri.

De asemenea, deputații au adoptat, miercuri, oroiectul de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român. Proiectul a fost adoptat cu 201 voturi „pentru”, 100 „împotrivă” și o abținere. Din cele 100 de voturi contra, tot 55 au fost ale AUR, 24 ale SOS România și 21 de la POT.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine