Emil Boc: Promisiunile USL au fost demagogie curată. Nu au făcut nimic din ceea ce au promis

Data publicării:
emil 20boc 20mediafax 20foto 20victor 20ciupuliga-55247

Aflat la Suceava, ca susţinător al Elenei Udrea în campania pentru alegerile care vor avea loc săptămâna viitoare în PDL, Boc a spus că democrat-liberalii a pierdut alegerile pentru că în 2010 şi-a asumat politic să salveze ţara din punct de vedere economic, dar că măsurile au fost bune şi actualul guvern USL nu le-a modificat.

"USL a criticat toate măsurile pe care le-am luat, dar nu a renunţat la niciuna din măsurile pe care le-am luat noi. Sunt de un an aproape la guvernare şi nu au renunţat la nicio măsură pe care am luat-o noi pentru a restabili echilibrul bugetar, deşi au criticat în permanenţă", a spus actualul primar al Clujului.

El a adăugat că USL se laudă cu reîntregirea salariilor, dar a subliniat că, atunci când USL a venit la guvernare, nici Victor Ponta şi nici Crin Antonescu, nu au venit cu banii de acasă.

Reîntregirea salariilor s-a datorat măsurilor luate de PDL

"Erau acolo bani datorită creşterii economice din 2011 şi am avut în bugetul pe 2012 creşterea de 2,2 la sută, care nu a mai adus-o USL nici în 2012, şi nici în 2013. Acolo s-a aflat sâmburele reîntregirii salariilor", a spus Emil Boc.

El a subliniat că stabilitatea economică actuală se datorează măsurilor din perioada guvernului PDL.

"Nicio măsură luată de noi nu au anulat-o şi nicio măsură promisă de ei nu au făcut-o. Nici reducerea TVA, nici reducerea TVA la alimente, nici scăderea cu cinci puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale, nici punctul de pensie 45 la sută. Niciuna nu au putut să o facă", a spus Boc.

El a mai declarat că promisiunile USL au fost "demagogie curată" şi că nu au făcut nimic din ceea ce au promis.

"De numele USL se leagă tot ce e mai nociv pentru oameni, preţul la combustibil şi preţul la gaz", a mai spus fostul premier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri