Exclusiv Incredibilele aventuri ale baronului PSD de Prahova pe urmele lui Vlad Țepeș la Napoli. „Înăuntru este o lespede cu semnele diavolului”

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
cosma-napoli
Mircea Cosma (mijloc) la Biserica Santa Maria la Nova din Napoli, purtând pe cap căciula lui Țepeș, din pană de struț, cu nouă șiraguri de perle și rubin roșu. Foto: facebook Mircea Cosma.

Mircea Cosma, fostul lider al PSD Prahova, așteaptă verdictul judecătorilor într-un proces de corupție pentru fapte care s-au petrecut în urmă cu 10-13 ani. Pe scurt, ar fi primit - spun procurorii - o mită de circa 1 milion de euro. Procesul nu pare să aibă un final, chiar dacă a existat o hotărâre a judecătorilor Înaltei Curți, în 2018, care-l condamnau pe Cosma la opt ani de închisoare. Sentința a fost anulată printr-o altă decizie judecătorească. Între timp, Mircea Cosma a împlinit 78 de ani, are doi copii ajunși parlamentari, și ei acuzați de fapte de corupție, e bunic, merge în continuare la ședințele de partid ale PSD, se pozează cu miniștri din guvernul actual și e foarte pasionat de viața, dar mai ales de moartea lui Vlad Țepeș. 

A fost odată ca niciodată un baron pe nume Mircea Cosma. Care a condus o bucată mare din Țara Românească. Mai exact, județul Prahova. În vremea în care PSD era condus de Adrian Năstase, căruia i se spunea Împăratul sau El Însuși, porecla lui Mircea Cosma era Voievodul. În titulatura oficială, Mircea Cosma îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova. A condus județul cu mână de fier între 2000-2004, 2008-2012 și 2012-2016. Foarte multă cerneală a curs în acei ani în publicațiile care au relatat despre faptele baronului local și despre influența politică a acestuia în cadrul instituțiilor statului român. 

Povestea politică a baronului Cosma începe în primii ani de după 1990. Când ajunge pe listele PUNR în CJ Prahova. PUNR era în anii 90 un partid naționalist, similar cu AUR de astăzi, care l-a avut cândva la conducere pe Mircea Chelaru, unul dintre liderii AUR din zilele noastre. PUNR și PDSR (fosta denumire a PSD de azi) au făcut alianță la guvernare în perioada 1992-1996, iar Mircea Cosma a ales atunci să joace în prima ligă al politicii românești, la PDSR (PSD), devenind chiar liderul filialei județene de partid. Domnia lui Cosma la Prahova a avut dintodeauna puternice accente politice de tip naționalist. El a înființat la începutul anilor 90 Societatea Cultural-Istorică “Mihai Viteazul”, un ONG care a avut și are încă drept obiectiv, între altele, amplasarea de statui, busturi, plăci comemorative, efigii, obeliscuri și altele similare. Sute de monumente au fost ridicate sau amplasate din 1991 încoace pe tot cuprinsul țării, ba chiar și în multe localități din Europa. Cele mai multe, cu Mihai Viteazul și cu Vlad Țepeș. 

Cosma: “Vlad Țepeș dispare în bătălia din decembrie 1476, că așa e în România, oamenii valoroși mor în decembrie”

Ultima mare pasiune a lui Mircea Cosma este Vlad Țepeș. Nu știm exact de unde vine ea, cert este că obsesia cu Țepeș e mare. E posibil să provină din același puternic filon naționalist din structura sa politică. Cosma nu ezită, în conversație cu noi, să-l compare pe Vlad Țepeș cu Nicolae Ceaușescu. “Vlad Țepeș dispare în bătălia din decembrie 1476, că așa e în România, oamenii valoroși mor în decembrie”, spune Mircea Cosma. Convingerea sa e diferită de cea din manualele de istorie pe care le învățăm la școală. Și anume că Vlad Țepeș ar fi fost omorât la finele anului 1476, nu se știe cu exactitate cum, ba în luptă de turci, ba de boierii care se temeau de răzbunare. Istoria ne învață că Țepeș ar fi fost decapitat atunci, iar capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra domnitorului. Despre Vlad Țepeș, renumitul istoric Neagu Djuvara scria că a fost  “a pierit ucis în decembrie 1476, probabil de oamenii lui Laiotă Basarb”. 

Mircea Cosma e convins că Vlad Țepeș nu ar fi fost omorât în bătălia din 1476, ci ar fi murit mai târziu, la Napoli. Acolo unde, crede Cosma, se află și mormântul lui Țepeș. 

Cosma: “Travestit, Țepeș a ajuns la Ordinul Dragonului la Napoli”

Să-l ascultăm pe Mircea Cosma povestind pentru Digi24.ro de ce Vlad Țepeș nu ar fi înmormântat pe teritoriu românesc: 

Ne uităm în cele trei izvoare fundamentale. Prima este Biserica Ortodoxă Română. Principii au lespede și inscripție. Nu există lespede cu inscripție nici la Comana, nici la Snagov. Iorga a ordonat săpături la Snagov și a găsit în mormântul ăla despre toată lumea zicea că e al lui Vlad Țepeș, un cal. Noi știm că Vlad Țepeș, care a fortificat insula Snagov, a avut cetate, casă domnească, a făcut fântână, închisoare, chilii pentru călugări. Avut și un tunel care ieșea în dreptul casei lui Ceaușescu. Acuma, asupra morții lui mergem pe cele trei variante. Una: când a murit Mahomed al II-lea, dușmanul lui de moarte, în 1482, a urmat pe tron Baiazid al II-lea. Conform religiei noastre ortodoxe, șapte ani de la moartea lui Vlad Țepeș se împlinesc în anul următor, în 1483. Se pare că fi-sa (lui Vlad Țepeș - nr), care ajunsese bogată atunci acolo ( în Napoli - nr.), să fi cerut reîntregirea mormintelor ortodoxe ale familiei. Și pentru că în Țara Românească era pe tron al treilea frate al lui Vlad Țepeș, Vlad Călugăru, se pare că s-a înțeles cu ăla și a adus oasele. Bineînțeles că nu mai e nici piatră pe mormânt. Doi: poate fi ideea că Vlad Țepeș a fost prizonierul lui Mahomed și că ea cu Vlad Călugăru, principe al Țării Românești, era Baiazid sultan, l-a răscumpărat ca prizonier și l-a dus acolo. A treia variantă e că el ar fi putut scăpa prin tunel și, travestit,  a ajuns înapoi la Ordinul Dragonului la Napoli”

Cosma: “În mormânt este o lespede cu semnele diavolului”

Mircea Cosma e atât de pasionat de personajul istoric încât a mers la Napoli pentru a studia mormântul despre care el crede că l-ar adăposti pe domnitorul Vlad Țepeș. Ba, mai mult, a cerut permisiunea guvernului italian pentru a introduce în mormântul de la Napoli camere de filmat microscopice. Să-l ascultăm din nou pe fostul lider pesedist povestind pentru Digi24.ro aventura sa: “Noi astăzi suntem în măsură și am cerut guvernului italian deschiderea mormântului pe care l-am inspectat cu două camere de luat vederi, din astea de care le băgăm și pe vene ca să vedem inima. Și înăuntru este o lespede cu semnele diavolului. Deci un schelet de pește cu șase oase. Deci, numărul 6. Scris numărul 666. Scris cercul lui Pitagora și numerele lui atribuite Diavolului. De ce? Vlad Țepeș fusese excomunicat de Biserica Catolică pentru că a întrebat unde sunt banii de cruciadă pe Papa Pius al II-lea, care era prieten cu Matei Corvin. De acolo e scandalul, dar despre asta vă povestesc altă dată”.  

cosma-vlad-tepes
Bustul lui Vlad Țepeș, pe care Mircea Cosma îl va inaugura la Napoli peste doar câteva zile. Sursa foto: facebook Mircea Cosma

Cosma: “Țepeș a urcat pe tron când a căzut cometa Halley”

Povestea lui Cosma despre presupusul mormânt al lui Țepeș de la Napoli capătă adesea accente fantastice, din categoria romanelor lui Dan Brown. Din nou, Mircea Cosma:

Pe mormântul de la Napoli există stema României din harta Imperiului Bizantin. Numele de României era atribuit Dobrogei și Cadrilaterului, capitala la Varna, care a fost oraș românesc. Celelalte țări figurează și ele pe harta Bizanțului: Moldova, Valachia și Transalpine. Dar și România. Care e Dobrogea. Noi și astăzi pe stema națională avem pe cei doi pești cu capul în jos. Tot pe mormântul ăla mai este un semn al Tebei, din orașul capitala de sud a Egiptului, Luxorul, care se numește și Teba. În limba italiană se zice Țepe. Sau Țepeș. Pentru că stema lui Teba este așezată pe un dragon în sculptura aia. Deci cine citește și știe un pic de criptologie își dă seama că Țepeș călare pe un dragon, adică cavaler al Ordinului Dragonului, e în acest mormânt. Al treilea lucru, pe scutul cu trei stele de pe mormânt, care e scutul familiei Ferrillo, o stea este întoarsă. Deci între cele trei stele, cea din mijloc este întoarsă. Cu vârful în jos. Deci nu e cum o punem noi pe căciulă cu vârful în sus. De ce? Țepeș a urcat pe tron când a căzut cometa Halley. De s-a speriat lumea, atunci în 1456, de zicea că e apocalipsa. Al patrulea element, pe mormântul ăla, atribuit lui Vlad Țepeș, scrie 1498. Deci Vlad Țepeș ar fi avut 67 de ani, vârstă fezabilă. E argumentat. Noi, inginerii, cercetăm. Noi nu stăm, ca profesorii de istorie, dacă nu scrie într-o carte, nu e bine. Inginerii sunt creatorii lumii. Deci, ei crează lumea, ei inventează lucruri. Și eu m-am pus în situația lui Țepeș, de conducător: Ce aș fi făcut?”. 

Alfabet carian descifrat de Mircea Cosma

Biserica din Napoli care ar adăposti mormântul lui Vlad Țepeș se numește Santa Maria la Nova, aflată în Napoli, Italia. Explică Mircea Cosma:  “Tot în biserica aia există o capelă, chiar în spatele mormântului lui Vlad Țepeș, pe perete, în care este statuia unui papă care a provenit din Napoli. Și în stînga și în dreapta sunt două texte. Toată lumea a crezut că textul în latină este scris cu alfabet similar cu alfabet slavon, dar nu e alfabet slavon. Noi ne-am dat seama că nu e nici alfabet slavon, am lucrat cu foarte mulți specialiști, inclusiv cu specialiști în computere, care știu să facă astea. Până acuma, ca să știți dvs, în text apare la un moment dat Vlad Balcanorum. Deci Vlad care vine din Balcani. Tot pe acolo prin text mai apare că și Vlad care a fost omorât de două ori. Sau care a murit de două ori. Înțelegeți? Pentru că odată a murit în România, și o dată în Italia. Adică scrierea e absolut criptată, are 36 de rânduri. Alfabetul e alfabetul carian, din Antalya, din Turcia. Acolo e o comunitate cariană și un oraș mare grecesc care practica acest alfabet. Îl avem transpus în latină și lucrăm la inscripție. Ne lovim de drepturile de autor, așa cum vor și televiziunile bani de reclamă”. 

alfabet-carian
Mesajul misterios de la Biserica Santa Maria da Nova. Sursa foto: tripadvisor.com

Mircea Cosma susține că are ADN-ul lui Țepeș

Aventura lui Mircea Cosma la Napoli în căutarea mormântului domnitorului Țepeș continuă. În perioada imediat următoare, fostul lider PSD va merge din nou în Italia pentru a dezveli două busturi noi cu Vlad Țepeș. Una la Napoli, alta la Acerenza. “Eu înclin să cred că mormântul lui Vlad Țepeș e la Napoli și am zece argumente tipărite pentru asta care vor face obiectul unei cărți la care lucrez cu Universitatea de Istorie din Napoli”, ne-a declarat Mircea Cosma. Mai mult, politicianul susține că ar deține ADN-ul lui Vlad Țepeș, nu e clar cum și în ce condiții l-ar fi obținut. “Având în vedere că avem ADN-ul familiei, dintr-o sursă pe care nu pot să v-o spun vouă la televizor, așa, noi suntem în măsură și am cerut guvernului italian să permită accesul în mormânt. Ne-au îndrumat la Vatican. La deplasarea asta, care va fi în octombrie, vom merge și la Vatican și depunem și acolo cerere. După care vom cerceta ADN-ul scheletului de acolo”.

Pe pagina de facebook a lui Mircea Cosma sunt numeroase relatări despre cercetările sale cu privire la viața și moartea lui Vlad Țepeș. Într-o postare din 28 august 2023, Cosma spune că a avut “o întâlnire spectaculoasă cu grupul american Graceland (Casa lui Elvis Presley)” și cu producătorul filmului Egregora, Andrei Chiriac. “În discuție colaborarea pentru istoria și activitatea lui Vlad Țepeș, cel mai cunoscut român din toată lumea. Vom reveni”, scrie Mircea Cosma. Mai mult, peste numai câteva zile, Mircea Cosma va fi la Napoli din nou pentru inaugurarea unui bust al lui Vlad Țepeș, realizat de ONG-ul său. Evenimentul este susținut, după cum se poate vedea din imaginea alăturată, de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

program-napoli-cosma
Guvernul României e implicat în aventura lui Mircea Cosma la Napoli. Sursa foto: facebook Mircea Cosma

Istoricul Georgeta Filitti: Mi se pare puțin probabil ca un domn al Țării Românești să fie îngropat acolo

Georgeta Filitti este un renumit istoric, cercetător de o viață la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, membru de onoare al Academiei Române, și un important lector al Fundației Calea Victoriei. În urmă cu doar câteva zile, Georgeta Filitti a ținut o conferință despre Dimitrie Cantemir la Casa Lipatti, ocazie cu care a relatat că a fost abordată de Mircea Cosma și invitată la Napoli să cerceteze presupusul mormânt al lui Vlad Țepeș. Iată cum a relatat Georgeta Filitti episodul: I s-a năzărit acuma cuiva - și e o voce foarte sonoră, pesedist din ăsta, Mircea Cosma, de la Ploiești - că Vlad Țepeș nu este îngropat în teritoriul românesc. De ce? Se luptă cu turcii, dar nu moare. Îl prinde Sultanul, îl duce la Constantinopol și, pentru că în tinerețe erau amici, îl duce acolo. Vlad Țepeș are două fete, măritate cu niște nobili italieni. Și una dintre ele se duce la Istambul și îl răscumpără pe taică-su. Rezultatul? Vlad Țepeș a murit, e îngropat într-o mănăstire catolică la Napoli, și acest Mircea Cosma zice: doamna Filitti, veniți să citiți inscripția de pe mormântul celui pe care noi îl credem a fi Vlad Țepeș. Eu mă lupt de juma de an să nu mă duc, deși mi se asigură hotel la Napoli, ceea ce e caraghios, fiindcă mi se pare puțin probabil ca un domn al Țării Românești să fie îngropat acolo. Adevărul e că ceva trebuie să fie pentru că inscripția nu este… Are 34 de rânduri și numai 4 rânduri sunt presupus a fi descifrate. Sunt într-un limbaj de necitit. Și mă vedeți pe mine citindu-l… deci e absolut o nebunie. Dar, totuși, este o slavonă cu multe prescurtări, cu termeni absolut necunoscuți, și pe care colegii mei de la Institutul de Lingvistică nu par, că s-au trimis fotografii, să înțeleagă despre ce este vorba. Oare, într-adevăr, Vlad Țepeș este îngropat acolo? Dvs o să vă mirați de ce. Știți de ce? Pentru că și el, și tatăl lui, au făcut parte dintr-un ordin, Ordinul Dragonului. Și pe temeiul ăsta, ar putea ca Vlad Țepeș să fie îngropat acolo. Este și semnul Ordinului Dragonului. Dar intervine și rațiunea comercială, pentru că Biserica percepe o taxă. Ca să te duci să te uiți la piatra aia trebuie să plătești. Unde e adevărul?”.

George Simion despre o posibilă candidatură a lui Cosma pe listele AUR: “Este exclus, sub nicio formă”

Recent au circulat informații privind o posibilă candidatură a lui Mircea Cosma pe listele electorale ale partidului AUR la alegerile de anul viitor. Președintele AUR, George Simion, într-o declarație pentru Digi24.ro, a negat categoric aceste informații: “Este exclus, sub nicio formă”. Și viceliderul AUR, Claudiu Târziu, a negat transferul lui Mircea Cosma de la PSD la AUR: “Nu, nici vorbă. Acum toți se autopropun sau chiar se pretind a fi ai AUR, susținuți de AUR, etc”.

În conversația cu Digi24.ro, Mircea Cosma a afirmat că nu mai este interesat de politică. “Nu, domnule, nu mai am treabă. Nici nu mai doresc, am 78 de ani. Las moșteniri copiilor. Domnule, am depășit faza asta. Dacă eram mai tânăr candidam la președinte. Dar sunt prea bătrân, 78 de ani, eu nu vreau să fiu pe scara avionului”. Mircea Cosma participa în luna mai a acestui an la conferința județeană a PSD, acolo unde a fost aleasă conducerea filialei. Mai mulți lideri ai PSD, între care miniștri Sorin Grindeanu și Lucian Romașcanu, dar și foștii miniștri Budai și Firea au ținut să se pozeze cu fostul șef al filiaei PSD, baronul Mircea Cosma. 

grindeanu-mircea-cosma
Sorin Grindeanu, ministru, fericit să se pozeze cu baronul PSD de Prahova. Sursa foto: captura video republikanews.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri