Liviu Dragnea a fost audiat prin videoconferință de judecători. „S-a auzit prost. Nu s-a înțeles mare lucru”

Data publicării:
Liviu Dragnea, cu mâna la față
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Liviu Dragnea a fost audiat luni prin videoconferinţă de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă avocaţii acestuia au reclamat faptul că, din cauza unor probleme tehnice, „nu prea s-a înţeles mare lucru” din ce a spus fostul preşedinte al PSD, informează Agerpres.

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă, probabil, o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu prea am înţeles mare lucru. În esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat avocata Flavia Teodosiu.

Audierea a avut loc în cadrul unui proces în care fostul preşedinte al PSD solicită să fi eliberat din penitenciar, pe motiv că este deţinut nelegal în închisoare.

Dragnea nu a fost adus de la penitenciar, fiind reprezentat de avocaţi în sala de judecată.

Liviu Dragnea a depus la începutul anului o contestaţie la executare, respinsă de instanţă pe 30 ianuarie, decizie care a fost atacată de fostul lider social democrat la Completul de cinci judecători de la Instanţa supremă.

În cererea depusă în instanţă, avocaţii susţin că Liviu Dragnea este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a unor căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
De ce bani are nevoie o familie de pensionari ca să se retragă la pensie în Grecia? Câți români și-ar permite?
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...