Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru 2025. Creştere economică și deficitul din PIB prevăzute de Guvern

Data actualizării: Data publicării:
sedinta comuna a parlamentului
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025. S-au înregistrat 254 de voturi pentru şi 192 de voturi împotrivă. De asemenea, a fost adoptat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale.

Bugetul este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB. 

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat după adoptarea bugetului de stat pentru anul 2025, că sunt îndeplinite astfel condiţiile pentru „a susţine dezvoltarea ţării prin investiţii record, resursele pentru asigurarea plăţii salariilor şi pensiilor, restabilirea echilibrului în finanţele ţării”. Acesta a subliniat faptul că „implementarea acestui buget va ţine sub control cheltuielile şi va genera veniturile de care avem nevoie pentru dezvoltare”.

Potrivit raportului Comisiilor de buget, proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2025 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2025.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului pentru şomaj pe anul 2025 s-au avut în vedere: valoarea punctului de pensie de 2.032 de lei, creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2025 la 8.620 de lei, faţă de 8.118 lei estimat pentru 2024, scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2025 la 250.000 de persoane, de la 255.000 de persoane la finele anului 2024, scăderea ratei şomajului înregistrată, ajungând astfel la finele anului 2025 la 3,1% faţă de 3,2% la sfârşitul anului 2024.

Cele două proiecte de lege vor merge la promulgare la preşedintele ţării, iar după semnarea decretelor ele vor fi publicate în Monitorul Oficial.

În acest an, bugetul de stat a fost dezbătut de Parlament în două zile.

Marţi dimineaţă, începând cu ora 8,00, comisiile de specialitate au dezbătut proiectele cu fiecare ordonator de credite în parte şi au avizat bugetele, iar începând cu ora 12,30 Comisiile reunite de buget, finanţe şi bănci au început discuţiile, la fel, pe ordonatori.

Dezbaterile din Comisiile de finanţe s-au încheiat miercuri dimineaţa, în jurul orei 4,30, ultimul ordonator de credite fiind Ministerul Muncii.

Faţă de forma Guvernului, în proiectul bugetului de stat au fost făcute, în Comisiile de buget, finanţe şi bănci, aproximativ 60 de modificări, care au fost aprobate de plenul reunit. Acestea vizează modificări de formă, rectificări, dar şi unele alocări de sume suplimentare, cele la multe - 34 de amendamente - la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru personalul clerical şi renovări, reparaţii sau construcţii de biserici.

Printr-un amendament a fost eliminată alocarea sumei de 700.000 lei, prevăzută iniţial în bugetul Curţii Constituţionale, pentru decontarea medicamentelor angajaţilor instituţiei şi foştilor judecători ieşiţi la pensie.

În timpul dezbaterilor, reprezentantul Curţii Constituţionale a fost întrebat de deputatul USR Claudiu Năsui despre un capitol din buget care se referă la asistenţa socială, unde era propusă suma de 700.000 lei, sumă care era zero anul trecut.

„Legat de întrebarea privind asistenţa socială, sumele prevăzute sunt pentru drepturi medicale pentru diferite categorii de personal, creşterea provenind în special din creşterea proporţională a dreptului medicamentelor”, a răspuns reprezentatul CCR.

„Deci, să înţelegem că, anul acesta, Curtea Constituţională va cumpăra medicamente pentru angajaţii săi? Anul trecut era zero, deci nu e o creştere, e o cheltuială nouă. Cumpăraţi medicamente de 700.000 lei?”, l-a întrebat Năsui.

„Sumele sunt decontate atât pentru personalul Curţii Constituţionale, cât şi pentru foştii judecători. Sunt judecători şi magistraţi asistenţi”, a replicat oficialul CCR.

Un amendament admis în Parlament prevede alocarea sumei de 35.125.000 lei pentru realizarea lucrărilor de intervenţii la construcţiile şi instalaţiile clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea Institutul Clinic Fundeni.

Proiectul de buget pe anul 2025 a fost aprobat de Guvern pe 1 februarie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...