Reacția Elenei Udrea la scandalul provocat de apariția pe coperta revistei VIVA

Data actualizării: Data publicării:
elena udrea viva

Fostul ministru Elena Udrea reacționează, pe pagina sa de Facebook, după criticile apărute în presă și pe rețelele de socializare la pictorialul publicat de revista Viva.

Dezbaterile provocate de apariția fotografiei de pe coperta revistei Viva au depășit până și așteptările mele. Așa cum afirm în interviul din revistă, după experiența mea în viața publică, sunt obișnuită ca de cele mai multe ori, ceea ce fac sau spun să fie tratat cu patimă exagerată, aspect pe care îl voi discuta altădată. Virulența de ieri a unora arată însă mult mai mult decât interesul de a se raporta la cineva anume, la mine, de data această. Arată cât de departe merge astăzi divizarea societății, cât de bazată pe ură cultivată intenționat este această divizare și cât de radicalizate sunt taberele.

Și despre acest subiect voi vorbi separat.

Acum, doar pentru cei real interesați și care nu au cumpărat revista, public aici fotografiile care au apărut în formatul tipărit Viva și interviul pe care l-am dat, în integralitate.

P.S. Știu că este la modă în România să se înjure în gura mare, să se dea și să se ia… în piața publică, însă eu rămân old fashion. Ca urmare, celor care caută un spațiu virtual unde să se descarce de frustrări prin mizerii și vulgarități, le recomand să părăsească această pagină, ca să nu fiu nevoită să îi blochez,” a scris Elena Udrea.

Condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare în România, Elena Udrea a apărut pe prima pagină a revistei Viva, fiind prezentată drept o „femeie care a vrut să conducă România și care acum trăiește în exil”. Pe copertă, Elena Udrea este protagonista unui pictorial provocator, în care apare aproape dezbrăcată, însărcinată în luna a șaptea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri