Statutul parlamentarilor: Mai puţine privilegii, dar cu 4000 de lei bani de cazare în buzunar

Data publicării:
1801 20zgonea-44576

S-a stabilit că în aparatul Parlamentului încap 729 de funcţionari: 100 la grupuri, 100 la comisii, restul pe parte legislativă; şi 764 - personal contractual (electricieni, femei de serviciu, liftiere etc.)Aleşii au decis că nu vor mai face deplasări externe decât acolo unde este obligatoriu. În caz contrar, parlamentarul riscă să îşi piardă calitatea de membru, potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. În 2012 s-au făcut deplasări de 2.559.000 lei, iar de anul acesta se are în vedere o economie de 1.000.000 lei pe an.

Investiţiile la Camera Deputaţilor sunt îngheţate, a mai spus preşedintele social-democrat al forului legislativ.

Citeşte şi Statutul parlamentarilor. Valeriu Zgonea: Am considerat oportun să-l informez și pe Traian Băsescu

Zilele de joi, vineri şi sâmbătă se decontează la diurna de deplasare în teritoriu (redus de la 15 la 8 zile pe lună). Deputaţii care au domiciliul în circumscripţia în care au fost aleşi nu primesc diurnă. Aceste măsuri ar aduce o economie de 4 milioane de lei pe an.

În buget încape doar un drum dus-întors pe săptămână cu avionul, ceea ce aduce o economie de încă un milion de lei pe an. Reduceri se fac şi pentru deplasarea cu maşina: decontul pentru benzină scade de la 9,5 la 7,5 litri/100 km – rezultă o economie de 1.575.000 lei.

Reparaţiile maşinilor din teritoriu vor fi suportate de parlamentari din suma forfetară, în condiţiile în care anul trecut s-a plătit o sumă de 1.189.495 lei pe astfel de reparaţii. Implicit, măsura ar aduce o economie de circa 1.200.000 lei pe an.

Maşinile membrilor Birourilor Permanente, ale şefilor de comisii şi ale liderilor de grup vor fi schimbate şi înlocuite cu Loganuri sau Bmax. Este vorba de circa 60-80 de maşini noi fabricate în România. Pentru asta se va aloca un buget de 4.000.000 lei. În decembrie 2012, 234 de deputaţi au cerut cazare la hotel. Ei vor primi 4000 de lei pe lună pentru cazare. Cei care au domiciliul în Bucureşti sau Ilfov nu beneficiază de aceşti bani, ceea ce ar însemna o economie de 3.000.000 lei pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri