Sari la conținut

Tăriceanu, despre candidatura sa la prezidenţiale: N-aş spune că e un lucru de care să mă sperii

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi seară, că nu îl sperie o candidatură la alegerile prezidenţiale, dar nici nu este în prezent "mânat de o ambiţie nemăsurată" de a candida. El a afirmat că pasul următor după funcţia de prim-ministru ar fi cea de preşedinte, iar acest lucru îl preocupă, povestind că, uneori, se întreabă cum ar trebui să arate mandatul de preşedinte şi ce ar face el în această funcţie, deoarece în prezent este o diferenţă între ceea ce spune Constituţia despre rolul preşedintelui şi ceea ce se întâmplă în realitate.

180327_tariceanu_CENTENAR_12_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

"Nu e un lucru simplu şi nici nu am discutat în cadrul coaliţiei, unde va trebui să luăm la un moment dat o decizie deloc simplă, care trebuie să materializeze formula în care vom merge. Vom merge cu un singur candidat sau vom merge cu un candidat fiecare din formaţiunile noastre”, a spus Tăriceanu, la Antena 3, întrebat care va fi strategia PSD-ALDE pentru alegerile prezidenţiale.

Tăriceanu a afirmat că nu îl sperie candidatura la Preşedinţie, dar nici nu se află într-un moment în care să fie “mânat de o ambiţie nemăsurată”. El susţine că pasul următor după funcţia de prim-ministru este cea de preşedinte, iar acesta nu este un lucru care să nu îl preocupe.

“N-aş spune că e un lucru de care să mă sperii, dar nici nu sunt în momentul acesta mânat de o ambiţie nemăsurată. Niciodată în politică, eu, cel puţin, nu am procedat în felul acesta. Cred că cei care au ambiţii necontrolate şi nemăsurate ajung să facă greşeli. Am fost prim-ministru şi poate un pas mai sus, altul nu mai există, ar fi nu o candidatură, am mai candidat şi în 2014, dar sigur, funcţia prezidenţială, care nu pot să spun că nu este un lucru care mă preocupă”, a afirmat liderul ALDE.

De asemenea, Tăriceanu a povestit că se întreabă uneori cum ar trebui să arate mandatul de preşedinte şi ce ar face el ca preşedinte pentru România, deoarece în prezent este o diferenţă între ceea ce spune Constituţia despre rolul preşedintelui şi ceea ce se întâmplă în realitate.

“De foarte multe ori stau şi mă întreb cum ar trebui să fie mandatul de preşedinte, cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce trebuie să fac pentru România, pentru că până în prezent eu văd o mare diferenţă între ce scrie în Constituţie, cum este descris rolul preşedintelui şi ceea ce se întâmplă în realitate”, a spus el.

Tăriceanu a adăugat că în ultimii 30 de ani au fost foarte multe conflice între instituţiile statului, iar acestea ar trebui încheiate la un moment dat printr-un alt tip de preşedinte, în care România să fie într-o fază de construcţie, nu “blocată în tensiuni”.

“Am asistat în aceşti aproape 30 de ani la nenumărate conflice între instituţia prezidenţială, Guvern, Parlament, şi eu cred că lucrul acesta ar trebui la un moment dat încheiat. Un alt stil de preşedinţie, care să încerce să evite conflictele sau să le soluţioneze, nu să le amplifice. Ce ar putea să facă România dacă în loc să fie blocată în tensiuni, conflice, am sta să fim într-o fază de construcţie”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Sursa: news.ro

Etichete: calin popescu tariceanu , candidatura tariceanu prezidentiale

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale