Adrian Năstase își recuperează pensia specială. Parlamentul, obligat să îi plătească și banii din urmă

Data actualizării: Data publicării:
adrian nastase
Fostul premier Adrian Năstase. Foto INQUAM Photo/Raul Stef

Fostul premier Adrian Năstase a câştigat la Tribunalul Bucureşti recuperarea pensiei speciale, pierdută în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament. Parlamentul trebuie să îi plătească lui Năstase pensia specială și pentru perioada februarie 2021-iunie 2022.

În perioada 1990 - 2012, Adrian Năstase a avut şase mandate de deputat, beneficiind de pensie specială. Alături de sute de foşti deputaţi şi senatori, el a pierdut anul trecut acest drept, motiv pentru care a dat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

„Respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Camerei Deputaţilor invocată prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul nr. 700/08.03.2021 şi dispune repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă pentru perioada 27.02.2021 - 9.06.2022. Respinge ca rămasă fără obiect cererea privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2022. Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare cererea de apel depunându-se la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a. Pronunţată astăzi 06.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în decizia tribunalului, potrivit Agerpres.

De menţionat că Tribunalul Bucureşti a fost nevoit să-i dea câştig de cauză lui Adrian Năstase, după ce Curtea Constituţională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională.

Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.

Adrian Năstase nu este singurul fost parlamentar care îşi recapătă pensia specială. Şi alte nume importante au obţinut o decizie favorabilă la Tribunalul Bucureşti: Călin Popescu-Tăriceanu, Silviu Prigoană, Dan Radu Ruşanu, Ilie Sârbu, Eugen Nicolăescu, Vasile Blaga, Octav Cozmâncă, Nicolae Văcăroiu, Norica Nicolai, Dan Mircea Popescu, Irina Loghin, Mădălin Voicu, Victor Boştinaru, Corneliu Ciontu, Radu F. Alexandru, Mihai Mălaimare, Şerban Mihăilescu, Tudor Mohora, Ristea Priboi.

În februarie 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, însă pe 5 mai 2022 Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională.

Între timp, sute de foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...