Sari la conținut

Unde a eșuat Traian Băsescu? Răspunsul lui Claudiu Săftoiu, fost șef SIE

„N-am să încetez niciodată să mă mir de capacitatea extraordinară a fostului președinte de a se contrazice pe sine însuși de la o declarație la alta, de la o zi la alta”, a comentat Claudiu Săftoiu declarațiile lui Traian Băsescu făcute la un post de televiziune în legătură cu lipsa oricărui control civil asupra serviciilor.

„Serviciile secrete au atâta putere cât le permite legislația națională și cât le permite beneficiarul politic, în condițiile în care relația dintre beneficiarul politic și servicii este secretă, confidențială, departe de ochii opiniei publice. În toată perioada în care fostul președinte și-a îndeplinit prima magistratură în stat a fost neîndoielnic cel care a condus serviciile de informații. Prin structura sa militară, cazonă, a colaborat și a empatizat mult mai bine cu operativul din aceste servicii de informații”, a afirmat Claudiu Săftoiu, luni seară, la Digi24.

În rigorile legii românești există suficiente lacune care să lase serviciile de informații să acționeze uneori în afara unor atribuții legale, dar care, pe de altă parte, nu pot fi acoperite prin legislația actuală”, susține Claudiu Săftoiu.

El spune că soluția pe care a dat-o încă de pe vremea când colabora cu fostul președinte este punerea în practică a Comunității Naționale de Informații, „singurul organism de check-and-balance, de verificare și control, de echilibru, între acțiunea absolut vitală a intelligence-ului în România și dorința de a ne păstra ca societate deschisă, democratică”.

Claudiu Săftoiu a reamintit că o hotărâre a CSAT-ului „a îngropat” Comunitatea Națională de Informații. „Nu există în momentul acesta o structură care să fie bugetată pe măsură și care să facă presiune pe posibilele ingerințe nedemocratice ale serviciilor de informații în viața cetățenilor și, din acest punct de vedere, nu pot decât să consider această întârziere a punerii în practică a Comunității Naționale de Informații decât un pasiv al fostului președinte, cel mai informat om din România și care știa foarte bine, cu mult înainte de a ieși din funcție, că serviciile sunt foarte puternice. De ce? Pentru că le cunoștea foarte bine”, a arătat fostul șef al SIE.

Claudiu Săftoiu spune că stătea în puterea fostului președinte să schimbe situația. „Mai mult, aceste entităţi informaționale par să fie demonizate acum şi puse la zid. Nu există în momentul de față, însă, situaţii pe care să le considerăm ca fiind de responsabilitatea serviciilor de informații, în evoluțiile politice și economice ale României, care să fi dat cumva greș sau despre care să putem spune: da, un blocaj al serviciilor. Fostul președinte știa foarte bine că atât Guvernul, dar și Președinția au elaborat un pachet de legi care ar fi trebuit să fie dispuse in dezbatere publică, dar nu a făcut-o. De ce n-a făcut-o? Oare erau mai ușor de apelat aceste instituții ca beneficiar legal?”, se întreabă Claudiu Săftoiu, înainte de a conchide:

Degeaba va încerca domnia sa să-și apere mandatul. În ceea ce privește legislația de securitate națională, fostul președinte Traian Băsescu a eșuat”.

Liberalul Claudiu Săftoiu a fost timp de cinci luni șef al SIE, din octombrie 2006, funcție din care a demisionat în urma unor declarații controversate făcute în fața unei comisii parlamentare.

Claudiu Săftoiu este fostul soț al Adrianei Săftoiu, cea care a făcut zilele acestea o serie de dezvăluiri, într-o carte, din perioada în care a fost purtător de cuvânt și consilier al președintelui Traian Băsescu. Ea afirmă în carte că cel mai urât gest al lui Traian Băsescu față de ea a fost atunci când a declarat că l-a numit pe Claudiu Săftoiu în fruntea SIE pentru că așa a dorit „suflețelul” ei.

Citiți și:

Traian Băsescu: Serviciile, sub un fals control civil 
Adriana Săftoiu: „Traian Băsescu și Elena Udrea se comportau ca doi adolescenți pe care nu trebuie să îi prindă mama”
Adriana Săftoiu, despre Traian Băsescu: Mult prea repede și-a dorit să fie adulat. Era extraordinar de schimbător
Adriana Săftoiu: Traian Băsescu a cerut dosarul meu medical. Nu cred că s-a oprit la mine, acesta este sistemul din România
Reacțiile lui Traian Băsescu și Elena Udrea la dezvăluirile Adrianei Săftoiu
 
Etichete: traian basescu , adriana saftoiu , sie , claudiu saftoiu , legile sigurantei , numiri servicii , serivicii , comunitatea nationala de informatii , esecul lui traian basescu , claudiu saftoiu la digi24 , basescu declaratii servicii , cine controleaza serviciile

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale