Sari la conținut

Valeriu Zgonea: Victor Ponta e colegul şi partenerul meu. Şi eu, şi el suntem vaccinaţi, pregătiţi pentru orice

 

Valeriu Zgonea: FOTO Facebook

"Victor Ponta este prietenul şi colegul meu şi partenerul meu de proiect, un proiect care este un proiect de succes pentru România şi pentru partid şi pentru aliaţii săi, astfel încât, nu trebuie să ne ascundem, cred că nu doreşte nimeni, nici dumneavostră, nici eu, niciun român nu doreşte altuia răul şi în momentul acesta şi clipele prin care trece familia lui sunt dificile. Ca politician, şi el şi eu suntem vaccinaţi, suntem pregătiţi pentru orice, că de aceea ne-am ales această meserie care astăzi este mai periculoasă decât cea mai ….", a spus Valeriu Zgonea, citat de Mediafax.

Întrebat dacă a vorbit cu premierul, el a spus că vorbeşte zilnic cu premierul, având lucruri importante pe ordinea de zi, cum ar fi Codul Fiscal, legea alegerilor parlamentare.

"Vorbesc zilnic cu premierul, nu numai această situaţie, avem şi alte lucruri pe ordinea de zi dezbaterea pe Codul Fiscal, ca procedură, vine legea alegerilor parlamentarilor de la Senat, lucruri care pentru noi sunt extrem de importante, pe care le discutăm, sunt amendamente, sunt chestiuni care mie îmi displac şi nu sunt de acord cu ele şi transmit imediat, sunt argumente pro şi contra în cadrul unei echipe care, după cum aţi observat în sondaje, guvernează foarte bine", a spus Zgonea.

El a arătat că îl suţine pe Victor Ponta, la fel cum îl susţine pe Liviu Dragnea şi pe ceilalţi colegi aflaţi în situaţii dificile.

"Bineînţeles, ca prieten şi ca partener de proiect şi ca om vechi de douăzeci de ani în partid, întotdeauna îl suţin şi pe el, şi pe Liviu Dragnea şi pe ceilalţi colegi ai mei, care trec prin momente dificile. Eu mă uit la marea fotografie şi eu cred că în acest moment Guvernul României a făcut foarte bine României. Este o decizie personală pe care domnia-sa trebuie să o ia, nu vreau să comentez, dar vom discuta la momentul respectiv. Normal, există o solidaritate, însă nu trebuie să uităm că suntem cel mai puternic partid din România, şi cred că România are nevoie de un partid de stânga, cred că Europa are nevoie de un partid de stânga şi nu ne-am făcut de râs la guvernare", a afirmat Zgonea, întrebat dacă îl susţine pe premier.

"Şase iunie 2015, şase a şasea 2015 nu este o cifră care să ne aducă zâmbetul pe buze, nu suntem într-o situaţie foarte bună în acest moment. Nu vreau să comentez. Eu sunt dintre politicienii care nu am comentat crizele politice la televizor înainte de a discuta în cadrul PSD sau al BP al Camerei Deputaţilor", a adăugat Zgonea, arătând că va discuta în interiorul partidului, când preşedintele partidului, secretarul general sau preşedintele Consiliul Naţional vor decide o întâlnire.

Etichete: victor ponta , Valeriu Zgonea , susţinere

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale