Fotograful american Peter Turnley a ajuns la București în data de 22 decembrie 1989. A văzut execuția lui Nicolae Ceaușescu chiar la televizorul personal al dictatorului, din Palatul Prezidențial, unde a pătruns alături de mai mulți revoluționari.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Întors în România în 1990, pentru a fotografia primele alegeri libere din țara noastră, Turnley l-a reîntâlnit pe bărbatul din această fotografie, ocazie cu care i-a aflat și povestea. Una dramatică, plină de emoție, dar și de speranța unui mâine mai bun.
„În 22 decembrie 1989, în zilele de început ale Revoluţiei Române, am ajuns la Bucureşti venind de la Varna, din Bulgaria, cu un convoi de autobuze pline cu ajutoare umanitare şi mâncare aduse din Franţa, împreună cu Bernard Kouchner, secretar de stat în Ministerul francez pentru Ajutoare Umanitare. La periferia Bucureştiului, convoiul nostru a fost oprit de un grup mare de protestatari. Cum mă uitam la mulţimea de bărbaţi şi femei ridicând degetele în semn de victorie pentru răsturnarea dictatorului Ceauşescu, l-am surprins pe acest bărbat.
M-a marcat melanjul dintre amărăciunea sa profundă şi exuberanţa pe care o citeam pe faţa. Mai târziu, această fotografie a fost publicată şi a fost parte din aplicaţia pentru care am câştigat premiul Olivier Rebbot acordat de Overseas Press Club. Imediat după ce am primit acest premiu, m-am reîntors în România pentru a fotografia primele alegeri libere, în 1990. Am stat la Hotel Intercontinental, în centrul Bucureştiului, unde locuisem de mai multe ori şi în era Ceauşescu. Am fost prudent, ca unul care ştia că telefonul i-ar putea fi oricând ascultat, ca în vremurile bune din era Ceauşescu, şi nu mi-am lăsam niciodată filmele expuse în cameră, de frică să nu dispară sau să fie distruse. Într-una din zile, în acea primăvară a lui 1990, m-am întors la hotel şi am văzut un om stând în faţa uşii mele cu un aer uşor suspect. Am trecut intenţionat pe lângă el pentru a-l vedea mai bine înainte de a afla dacă era sau nu camera mea. Am realizat însă că era chiar omul din fotografie. Cuprins de emoţie, am încercat să îi vorbesc, dar cum nu ştia engleză, am fugit repede după un recepţioner şi l-am rugat să vină cu mine sus ca să traducă.
L-am întrebat pe omul meu, cum de m-a găsit. A scos atunci poza decupată dintr-un ziar românesc, cu numele meu şi creditul sub ea. Mi-a spus că a sunat la Ambasad Statelor Unite din Bucureşti şi i-a întrebat cum poate da de mine. Cei de la ambasadă i-au spus, la plesneală, să mă caute la Hotel Intercontinental. Şansele de a mă găsi acolo, la câteva luni după evenimetn, erau infime. Mai surprinzător a fost însă, faptul că aveam la mine în geamantan un print mare tocmai cu această fotografie: am scos fotografia, am semnat-o şi i-am dăruit-o lui. L-am întrebat dacă îmi poate descrie amărăciunea şi fericirea de pe faţa sa din această fotografie. Sunt atât de multe momente în fotojurnalism în care, deşi eşti martor, nu poţi decât să îţi imaginezi ce a înseamnat sau ce a sugerat o privire. Aveam, în sfârşit, şansa de pune această întrebare! S-a uitat la mine şi mi-a spus că tocmai ce ieşise din schimbul de noapte când a văzut un camion plin cu cadavre în remorcă, oameni ucişi în noaptea care trecuse, în timpul revoltei populare împotriva lui Ceuşescu. Mi-a spus apoi că e obişnuit să trăiască alături de cineva aflat în suferinţă şi tristeţe, pentru că soţia sa era invalidă. Mi-a mai spus că e bucuros că anii de opresiune ai lui Ceuşescu s-ar putea apropia de sfârşit şi că, deşi el nu poate ajuta, se gândeşte la familiile morţilor pe care i-a văzut în camion şi care suferă o dramă eternă pentru pierderea celor dragi.
În 1989, am mai stat în Bucureşti până după Crăciun, câteva zile după executare lui Ceauşescu de către un pluton de execuţie. Execuţia am văzut-o chiar la televizorul său personal, în biroul său oficial din Palatul Prezidenţial, unde mă aflam alături de revoluţionari. A fost una dintre cele mai suprarealiste momente din cariera mea. An de an, în această perioadă, îmi aduc aminte de zilele acelea, de această fotografie şi de domnul pe care-l vedeţi aici. Sunt unele feţe, expresii şi momente pe care nu le poţi uita niciodată”, a povestit Peter Turnley, în data de 19 decembrie 2013, pe pagina oficială de Facebook (traducerea mesajului de pe Facebook, via WebCultura).
Peter Turnley este un fotograf american, renumit la nivel mondial. Pozele realizate de acesta au ilustrat coperta renumitei reviste Newsweek de peste 40 de ori. Turnley a colaborat însă cu publicații prestigioase din toată lumea, printre care Le Figaro, Le Monde, New Yorker sau National Geographic.
Îl puteți urmări și pe Instagram sau site-ul oficial.
